SARUT

Ce dor imi este de-un sarut

Cu care sa ma joc…tacut,

Sa intre-n mine cald si-apasator,

Sa uit de tot,  sa uit de dor….

Ce dor imi este de-un sarut,

Sa ma-nfioare gustul umed si placut,

Sa oftez, sa nu te uit, sa te doresc,

Toata fiinta mea sa strige…te iubesc..

Doamne, ce frumos saruti!

Ce dor imi este, sa nu uiti!

Iar gura mea, cu gustul tau divin,

Te-asteapta iar si iar…ce chin…

Adrian P

Pe scurt despre frumusete

”Frumusetea sta in ochii privitorului”. Cred in aceste cuvinte. Trebuie sa fii capabil sa vezi frumosul in jurul tau, trebuie sa fii destul de deschis si frumos in tine insuti ca sa recunosti si sa pretuiesti cu adevarat lumea asa cum e ea.

Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ajutam si noi in a fi vazute frumoase de catre ceilalti. Si noi la randul nostru ca sa fim vazute frumoase trebuie sa stralucim in primul rand din interior. Atitudinea noastra fata de noi insine, felul cum ne iubim si apreciem noi mai intai, sunt aspecte esentiale. Daca noi nu ne placem, daca suntem mereu nemultumite de noi si ceilalti vor percepe insatisfactia noastra si vor simti la fel.

Apoi, foarte importanta este gandirea pozitiva de care am mai vorbit aici. Daca suntem vesele si optimiste vom radia bucurie in jurul nostru, iar bucuria e mereu frumoasa. Zambetul unei femei mandra de ea, optimista si calda nu poate fi altfel decat splendid.

Desigur ca si ingrijirea este extrem de importanta. Igiena este desigur primul aspect cand vorbim de ingrijire. E vitala. Apoi, daca reusim sa avem un bun echilibru al greutatii noastre corporale, sa nu ne ingrasam sau sa slabim exagerat am rezolvat deja jumatate din problema. Aici fiecare se confrunta cu probleme specifice. E vorba de genetica, de metabolism, de stilul de viata. Toate astea pot crea anumite dezechilibre care sunt greu de rezolvat. Dar cu multa bunavointa si intelepciune, fara exagerari (cure de slabire foarte drastice care pot fi extrem de periculoase pentru organism), si mai ales fara sa ne grabim, se pot rezolva sau macar atenua si aceste probleme.

Mai este vorba de ingrijirea tenului, a parului, a unghiilor, etc. Fiecare are si aici probleme specifice si sunt sigura ca la 40 de ani orice femeie stie deja cu precizie, ce fel de ten are, ce fel de par, etc, si cum trebuie sa le ingrijeasca, asa ca nu insist.

Apoi mai sunt si hainele. Offf, hainele astea, de cele mai multe ori o femeie are 3 dulapuri pline ochi cu haine dar…. nu are cu ce se imbraca. Eu de exemplu, cand am o haina noua, frumoasa si moderna,  si o imbrac prima oara sunt alt om. Radiez, si nu neaparat haina in sine ma face sa radiez, ci faptul ca ma simt frumoasa, ca stiu precis ca acea haina ma face mai frumoasa. Am o alta atitudine, efectiv o alta postura corporala, un alt mers, fiind evident ca haina noua imi da alt tonus psihic care ma face mai frumoasa. Poate de asta ne dorim noi femeile mereu haine noi, suntem dependente de senzatia aia de la prima lor purtare.

Desigur ca e cu adevarat  important sa avem o garderoba echilibrata care sa contina toate elementele esentiale care pot fi combinate cat mai usor. Trebuie sa reusim sa ne imbracam mereu adecvat locului si momentului. Mie cel putin nu imi place sa fac nota discordanta. Sa fim moderne, dar moderat, tot ce e exagerat strica. Mai ales ca avem totusi 40 de ani. Ne putem imbraca inca destul de tinereste, dar sunt si momente cand trebuie sa aratam adecvat varstei.

Importante sunt desigur si machiajul si accesoriile folosite. Eu zic ca si pentru acestea sunt reguli simple si usor de urmat. Sa fie decente, fara stridente, sa fie adecvate atat persoanei respective cat si locului si momentului unde ea se afla.

Ar mai fi vorba apoi despre educatie, despre stil, despre tonul vocii, parfumul folosit si multe alte aspecte care dau valoare. Daca toate cele de mai sus sunt luate in considerare, o femeie nu poate arata alfel decat stralucitor. Frumusetea ei va fi evidenta pentru oricine o priveste.

Va doresc sa fiti frumoase si iubite.

Altfel…despre comunicare

Avand in vedere cele spuse de Cera in comentariul ei la Despre mine, m-am gandit sa scriu un articol despre problema ei principala: comunicarea in cuplu. Am scris articolul, dar, tinand cont ca nu ma pot erija in psiholog, pentru ca nu am aceasta calificare, l-am sters. Daca vreti sa aflati parerea unor specialisti despre comunicare veti gasi foarte usor cu un search pe google.

Cel mai corect si cinstit din  partea mea e sa va vorbesc din propria mea experienta, in speranta ca ii va folosi lui Cera  sau altora. Sigur ar fi util sa scrieti si voi cum comunicati in cuplu, poate mai invatam una de la alta.

Deci, eu. Vorbareata ca toate femeile. Am mare nevoie de comunicare, nu neaparat sa vorbesc zilnic despre probleme existentiale grave si dureroase. Nu. Trebuie doar sa … vorbesc. Sa fiu ascultata si sa mi se raspunda si altfel decat cu… aha, da, nu, bine. In schimb stiu sa ascult, si incerc sa-l fac pe celalalt sa-mi spuna ce il doare, cum ii este, ca sa il pot ajuta. Asta in situatii normale, fara prea mare incarcatura.

Dar, problemele apar cand lucrurile nu mai stau chiar asa cum trebuie. Cand este un conflict, o neintelegere, nu prea mai reactionez cum trebuie. Nu mai am rabdare sa ascult si sa inteleg opinia celuilalt, vreau in schimb sa fiu inteleasa si ascultata. Daca nu se intampla asa ma enervez si chiar mai ridic si un pic tonul din dorinta de a-l acoperi pe celalalt si a ma face auzita. Stiu ca nu e bine, dar sunt colerica, si e greu sa ma stapanesc. Dar sunt constienta ca gresesc si incerc sa ma schimb.

Apoi, in alt context, intr-o situatie conflictuala, daca consider eu ca sunt nedreptatita de partener, ma supar si tac. Desigur ca se supara si el si apoi sa te tii. Cine cedeaza primul si cere pace, printr-o imbratisare sau o vorba draguta. Eu? In nici un caz. Tac asa pana la calendele grecesti. Daca el face cel mai mic efort sa ma impace renunt si chiar imi trece supararea instantaneu.

Ca sa nu o mai lungesc, vreau sa spun ca am avut partener cu care m-am inteles extrem de bine. Nu ne-am certat mai des de o data la cativa ani si ne trecea imediat. Dar si partener cu care m-am certat o data la doua zile si ne tinea pana la urmatoarea cearta.

Deci, cred ca reusita comunicarii in cuplu depinde de cativa factori importanti:

–         Temperamentul fiecaruia si compatibilitatile dintre cei doi;

–         Sentimentele care ii unesc;

–         Durata relatiei si varsta la care a demarat;

–         Educatia si experienta de viata a fiecaruia.

Daca exista sentimente puternice si totusi comunicarea nu functioneaza, cred cea mai buna solutie e apelarea la un psiholog specializat pe relatii de cuplu.