Despre motivatie

Noi oamenii suntem capabili de orice (in sensul bun) putem face atat de multe lucruri, putem sa ne schimbam pe noi insine atunci cand intelegem unde gresim, putem renunta la obiceiuri proaste, vicioase chiar, putem deci sa facem tot ceea ce visam. Ne lipseste deobicei un lucru important, MOTIVATIA.

Stiti foarte bine ca de cele mai multe ori cineva se lasa de fumat, de exemplu, cand medicul il avertizeaza ca daca nu renunta se imbolnaveste grav sau chiar mai rau. Sau te trezesti in fiecare dimineata si mergi la serviciu pentru ca esti motivat de salariul pe care il primesti care iti asigura existenta, altfel ai trandavi in pat, etc.

Desigur, pentru a realiza ceva in viata, trebuie mai mult decat motivatie, mai trebuiesc si instrumentele aferente, sa le ai la indemana, anumite posibilitati financiare poate, anumite cunostinte, dar sunt sigura ca daca este o motivatie puternica, si acea persoana doreste cu adevarat sa realizeze ceva anume, va face absolut tot posibilul sa isi procure toate cele necesare.

Din cauza asta probabil e mai important sa ajuti pe cineva sa fie motivat in a face ceva bun pentru el sau poate pentru cei din jur, si mai putin important sa ii pui la indemana instrumentele cu care ar putea face. Daca el nu vrea, sau nu are chef, poate sa aiba toate facilitatile din lume, nu va face absolut nimic.

Poate de aceea copii din familiile mai sarace invata mai mult, reusesc sa faca mai multe in viata, pentru ca isi doresc multe, parintii le pot oferi putin iar ei aspira, au vise care ii motiveaza apoi toata viata. Copii caraora li se ofera totul de mici se lenevesc ca sa spun asa, inclusiv mintea lor ramane mai lenesa, avand putina motivatie in a invata, a munci, a face eforturi pentru e obtine ce? Ceea ce au deja din plin de la parinti.

Dorinta de a avea ceva anume, speranta da e fi sanatos si a avea o viata lunga, sunt deobicei motivatii suficiente pentru majoritatea dintre noi. Dar, e omenesc in acelasi timp sa iti doresti mai mult sa stai cu burta la soare de exemplu in loc sa sapi un sant. Dar daca de santul ala depinde evitarea unui dezastru, in caz de inundatii de exemplu, o sa sapi cu o viteza si o forta de care nu te credeai in stare vreodata.

Am observat ca am tendinta sa scriu mai mult articole motivationale, poate  pentru ca eu stiu ca atunci cand sunt motivata pot sa fac neasteptat de multe lucruri, si sper ca ceea ce scriu eu sa va ajute si pe voi sa va automotivati. Pentru ca asa ceva putem face numai pentru noi insine, nimeni nu se poate motiva in locul nostru, depinde numai si numai de noi.

Despre relatii

Asa e la moda acum… sa ai o relatie. Pana acum niste ani majoritatea cuplurilor erau formate din oameni casatoriti. Erau inainte prieteni, asa se chema perioada dinainte de casatorie… prietenie, si poate era foarte frumos spus. Si apoi cei doi se logodeau si se casatoreau. Faceau copii, munceau mult ca sa-i creasca, sa ii educe si sa le faca un rost in viata. Si noi cei din generatia celor de peste 40, suntem produsul unor astfel de familii, asta este ceea ce am vazut acasa la parintii nostrii, care, cu bune cu rele, si-au dedicat viata ca sa ne creasca pe noi intr-un cadru familial cat mai adecvat.

Cum am ajuns noi sa nu mai credem in valorile parintilor nostrii imi este greu de inteles. Nu mai credem in familie, ne casatorim si divortam urgent la cea mai mica problema aparuta, ne indragostim de altii, si uitam ca si pe cel de acasa l-am iubit si poate merita sa fie iubit in continuare. Vrem mereu ceva nou, ceva proaspat, vrem sa retraim mereu momentele de inceput, emotiile primelor atingeri si a dragostei care infloreste in inima noastra. E frumos, nu zic nu, e o viata plina de satisfactii poate, dar cred ca sunt satisfactii trecatoare, infantile chiar. Pentru ca ar trebui sa constientizam ca daca ne-am indragostit de 3-4 ori de exemplu si mereu acea dragoste s-a sfarsit, inlocuita de alta, poate ceva e in neregula cu noi.

Ne lipseste stabilitatea emotionala, de fapt cred ca nici nu ne-o mai dorim, pare desuet acum sa declari ca iti mai iubesti sotia dupa 10 ani de casatorie. Se intampla din ce in ce mai rar ca sa vezi cupluri cu 10-20 de ani vechime care inca se mai iubesc, care inca se mai doresc. Sau poate nici macar nu mai e prea multa dorinta, dar ce conteaza? Important e ca cei doi sunt alaturi unul de celalalt, sunt o familie pentru ei si copii lor. Metode de stimulare a libidoului se mai gasesc, bunavointa sa fie.

Traiul in comun, in familie, cu persoana pe care ai iubit-o si ai ales-o e cea mai buna solutie cred pentru oricare dintre noi, barbati sau femei. Cand spui cuvantul relatie, din prima parca spui ceva limitat, redus in implicare fata de cel de casatorie. In caz ca unul din cei doi se imbolnaveste de exemplu, partenerul de relatie cred ca se simte mai putin obligat sa-I fie alaturi celuilalt, pe cand cel casatorit nici nu concepe sa nu faca totul ca sa il ajute pe sotul sau sotia lui. De cele mai multe ori relatiile sunt mai scurte decat casatoriile. Se dezleaga mult mai usor, cu un La revedere, fata de o casatorie care presupune ceva efort si stres pentru a divorta. De aceea, probabil, oamenii nu vor sa se mai complice, si poate de aceea se obisnuiesc asa, sa inceapa si sa termine relatiile, si raman singuri la o anumita varsta.

Din pacate este un curent, o moda acum, impotriva casatoriei si a familie, si tot din pacate chiar si aceia care pana acum cativa ani erau familisti convinsi, au inceput sa se adapteze. Daca tot au divortat, dintr-un motiv sau altul, acum nu mai vor sa o ia de la capat, si se complac intr-un trai incert, prefera o libertate prost inteleasa care nu le poate oferi niciodata ceea ce au avut inainte in interiorul familiei.

Poate de vina pentru starea asta de lucuri este si modul un pic gresit in care intelegem noi casatoria si familia, ca o lipsa totala de independenta, ca o lista mult mai lunga de obligatii decat de drepturi, ca un drept primit asupra celuilalt de a dispune total de el si de timpul lui, ca o dorinta meschina de a primi mai mult decat a da.

A avea si a pastra pe cineva alaturi tine mult de intelepciunea fiecaruia, de experienta de viata (nu prea multa ca devine un soi de balast care mai rau face), de sentimentele reciproce, de dorinta de a mentine acea relatie sau casnicie si disponibilitatea de a face totul pentru asta.

Daca ar fi dupa mine as da o lege care sa-i oblige pe toti cei care au in acest moment o relatie cu cineva sa se casatoreasca. Maine de exemplu. Ar fi cel putin amuzant sa se intample asa ceva. E absurd, stiu, luati-o doar ca pe un exercitiu de imaginatie.

Fara subiect

Sunt incorigibila. Iar am facut acelasi lucru. Am scris un ditamai articolul, si l-am sters, fara ca macar sa-l citesc, sa vad cum suna. Cand era aproape de final am avut brusc senzatia ca nu e bine conceput si l-am sters pur si simplu, fara sa stau nici un minut pe ganduri. Si iar am ramas fara articol, si munca mea s-a dus pe apa sambetei.

Voiam sa scriu despre rutina, rutina zilelor noastre. Poate era un subiect bun dar nu l-am abordat eu cum trebuie. Concluzia finala trebuia sa sune ceva de genul asta:  avand in vedere ca oricum activitatile zilnice nu pot fi schimbate, solutia ar fi  sa invatam sa facem totul cu mai multa bucurie, sa gasim motive de satisfactie in toate maruntisurile pe care trebuie sa le rezolvam pe parcursul unei zile. De exemplu sa nu luam activtatea de a gati ca pe o corvoada, ci ca pe o placere de a face ceva bun si gustos care sa ne bucure simturile. In fine nu stiu in ce masura am putea pune in practica asa ceva, trebuie facut un mare efort pentru schimbarea atitudinii noastre si nu stiu cine are timp si chef de asa ceva. Tocmai pentru ca suntem destul de blazati, nu avem dispozitia necesara  nici macar sa incercam sa schimbam asta. E cam pesimist, nu? De aia l-am sters.

Acum, haideti sa acultam ceva muzica placuta, si sa inchei fara final acest subiect fara subiect. Ar fi trebuit sa aleg o melodie, dar cred ca cel mai bine asculta fiecare ceea ce ii place. Am atasat si o imagine care nu are absolut nici o legatura cu articolul (dar avand in vedere ca articolul nu e de fapt un articol cred ca se potriveste totusi). M-am razgandit, iata o melodie care mi-a bucurat sufletul intotdeauna.

Oameni


Sunt sau au fost tot felul de oameni in viata noastra. Sunt oameni cu care doar ne-am intersectat, fara sa avem vreun contact direct cu ei, sunt oameni cu care am avut de-a face, dar nu ne-au impresionat in vreun fel, uitand de ei destul de repede dupa ce nu i-am mai revazut, si mai sunt sunt si oameni pe care i-am cunoscut mai putin sau mai mult dar care ne-au lasat urme adanci, bune sau rele.

Cred ca despre acestia din urma merita sa vorbim cel mai mult. Si nu neaparat despre cei care ne-au afectat vietile in rau, despre aceia chiar nu merita sa vorbim deloc, trebuie doar sa-i uitam, definitiv. Raman doar oamenii care nu au intrat in viata noastra degeaba, probabil ca au avut un rol, un scop, mult mai important decat poate ne dam noi seama. Ei sunt cei care ne-au fost modele cand eram copii si poate si mai tarziu, ei sunt cei de la care am invatat ca a fi OM e cel mai important lucru din toate, ei sunt cei de la care am aflat cum putem sa fim mai fericiti, ei sunt cei care ne-au marcat poate existenta.

Nici ei nu erau perfecti, cum nu este nimeni de fapt, cu siguranta aveau si ei defecte, dar pentru noi, vis-à-vis de noi, erau ceea ce trebuia in acel moment, atunci cand i-am cunoscut, au picat la momentul potrivit, cand noi poate aveam nevoie de un mentor sau pur si simplu de un sprijin, moral, emotional sau poate chiar material. Poate pentru altii acea persoana nu a reprezentat nimic, poate in fata lor era doar un om obisnuit, pentru ca  nu toti avem aceleasi nevoi, nu toti avem aceleasi afinitati, nu toti rezonam la aceeasi vibratie.

Mai este acea persoana in viata voastra acum? Mai mult ca sigur ca nu. Astfel de oameni, astfel de intalniri, astfel de intamplari nu dureaza o viata, vin si trec, numai ca noi iesim schimbati din aceasta intersectie, mai maturi, mai hotarati, mai bine echipati pentru viata.

Cateodata poti fi atat de marcat de etapa aceea din viata ta, incat sa ajungi sa te intrebi daca a fost un mare noroc ca l-ai intalnit… sau un mare ghinion. Noroc am vorbit pana acum de ce ar fi fost, dar ghinion…? Ei bine da, dupa ce ai cunoscut un astfel de om niciunul din cei pe care ii vei mai cunoaste dupa aceea nu se va mai putea ridica la acel nivel. Asta ti-ar putea afecta oarecum viata, judecata, aprecierea celorlalti, care sunt si ei oameni, au calitati, si nu au nici o vina ca sunt comparati in mintea ta cu cineva care are un loc uimitor de sus  acolo.

Putem iesi de sub influenta unor astfel de oameni? Eu cred ca nu, ne va urmari imaginea lor toata viata, vom dori sa mai fim in compania lor, sa le simtim prezenta de acolo de unde sunt ei. Nu e vorba de dragoste, cred ca nu am fost indragostiti de ei niciodata, ci este un soi de dependenta, de nevoie de a ne simti sprijiniti si protejati de cineva caruia noi ii acordam niste merite cu totul speciale.

Avem nevoie de un astfel de om in viata noastra, iar eu una sunt fericita ca l-am cunoscut. Deocamdata cel putin.