Maturitate

Anul asta se implinesc 25 de ani de la majorat. Deci 25 de ani de maturitate.  Nu e un moment obisnuit de bilant, dar ma gandeam sa facem totusi un mic inventar al acestui sfert de veac, cel mai frumos, cel mai fructuos, cel mai important, cel mai plin de momente magice din viata noastra.

Ce-am facut eu in acesti ani. In primul rand am muncit. Zi de zi, de la 18 ani fara 7 zile. Am facut si facultatea in paralel. Nu a fost deloc usor, dar evolutia ulterioara a facut sa merite tot efortul. Am crescut tot timpul ca nivel de pregatire profesionala, experienta si chiar si statut social atingand maximul pe care mi l-am propus vreodata. Dar pe final, cand nu mi-am mai propus nimic am dat putin inapoi, dar asta nu e decat provocarea de care aveam nevoie ca sa ma mobilizez si sa revin.

Material, am trecut prin aproape toate fazele posibile. De la a face economie si a strange ban cu ban pentru a-mi cumpara cele necesare, pana la a avea tot ce isi poate dori un om rezonabil. Sincer acum nu-mi doresc mare lucru din acest punct de vedere, desi nu e chiar cea mai buna perioada, pentru ca stiu cum este sa le ai pe toate si nu mai e nici o noutate pentru mine.

Ce ma bucur cel mai mult ca am realizat in acesti ani e copilul. E micut dar va creste si imi aduce mai multe satisfactii decat toate celalalte capitole la un loc. Pentru el merita sa fac eforturi pe toate celalate planuri. E sufletul meu si o motivatie constanta si extrem de importanta pentru mine.

Am lasat la urma aspectul sentimental…. ce pot sa spun? N-am pierdut timpul degeaba nici la acest capitol. M-am indragostit, am iubit, am fost fericita si am suferit. De mai multe ori. Diferit de fiecare data, cu nuante si trairi noi, dar cu aceesi emotie puternica.

In rest? Am invatat, am calatorit, m-am distrat, m-am certat, m-am imprietenit, m-am despartit, m-am bucurat, am avut hobbyuri. Am facut cam tot ce face orice om, dar am facut cu Pasiune. Pentru ca asta este structura mea interioara, nu pot sa fac aproape nimic asa de dragul de a face, pun suflet, traiesc prin ceea ce fac, sper, doresc, visez sa gasesc calea cea mai buna pentru mine si pentru cei din jurul meu.

Nu-mi pare rau de nimic din ceea ce am facut. Dar, nu pot sa nu ma intreb, am facut tot ce puteam face ca sa nu-mi para rau mai tarziu? Cred ca de fapt emotiile, sentimentele, trairile sunt cele despre care trebuie sa ne intrebam. Cum au fost? Cat au fost? Am reusit sa avem atatea trairi frumoase, pozitive, cu adevarat emotionante, incat sa nu ne para rau ca au trecut acesti ani? Daca da e perfect. Daca nu, nu e nici o tragedie, mai avem multi ani de trait in care sigur putem recupera totul. Numai ca trebuie sa incepem de azi, de acum, sa nu pierdem nici un minut. Carpe diem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *