Dor de femeie

Nu stiu voua de ce va e dor dar mie imi e un dor nebun de dragoste. In toate formele si senzatiile ei, cu prea plin de emotii, tandrete, dorinte inflacarate, atingeri diafane, sperante indepartate. Ce poate fi mai frumos decat sa te indragostesti, sa visezi, sa zambesti fara motiv, sa doresti, sa speri, ca si cum ar fi prima dragoste din liceu.

De ce ii mai poate fi dor unei femei? De acasa. E atat de bine sa ai locul tau in lume si in viata, familia ta, parintii tai,  prietenii tai, totul fiind conectat la casa ta, poate casa in care te-ai nascut, sau casa pe care ai ridicat-o ulterior si in care ai trait, ai crescut copiii, ai fost si esti fericita. E atat de profund intelesul cuvantului acasa. Poate fi vorba de tara ta, de orasul tau, de locuinta ta, de locul unde te-ai nascut, de copii tai si de toate emotiile si satisfactiile care ti le-au adus ei. Dar toate intelesurile astea sunt legate de ceva familiar, ceva bun si placut, ceva care te atrage ca un magnet. Oricat de bine ti-ar fi in alta parte, la un moment dat vrei sa ajungi din nou acasa.

Mai imi e dor de liniste si siguranta, de incredere in mine si  in oameni, apropiati sau nu. E cel mai confortabil sentiment, acela de siguranta. Siguranta ca cel de langa tine te iubeste si are grija de tine, siguranta ca totul va decurge bine si frumos, casa, familia, serviciul vor fi niste constante sigure in viata ta. Desigur, pot aparea si evenimente neprevazute, dar important e sa fii pregatita sa le intampini cum se cuvine, cu atitudinea potrivita, optimista si increzatoare.

De ce ii mai e dor unei femei? Sa se simta iubita si dorita. Sa se vada frumoasa in ochii partenerului ei, sa vada cat de mult o doreste el, in toate ipostazele posibile, ca prietena, ca partenera de petrecerea timpului liber, ca sotie, ca iubita, ca amanta, sa fie mereu in gandul si inima lui. Sa simta cum ii creste pulsul atunci cand e langa ea, cum respiratia ii devine grea si fierbinte, cum o doreste adanc cu tot trupul si sufletul lui.

Cu siguranta ii mai este dor de plimbari, de calatorii si vacante in locuri exotice, de nisipul plajei si valurile adanci de mare, de mangaierea soarelui, si de ploile calde de vara. Sa fie rasfata si relaxata, sa-i fie ingrijit corpul de parca al fi al unei printese… macar o saptamana pe an, intr-un concediu. Nu ca nu ar vrea ca asta sa dureze mai mult, ba da, dar femeia e constienta ca trebuie sa si munceasca si ca viata nu poate fi doar un huzur vesnic, care oricum la un moment dat ar deveni plictisitor.

Poate ii e dor chiar si de a putea visa la o aventura. La o clipa furata, plina de emotii si pasiune, la dorinte ascunse si fantezii secrete. Cu totii avem asa ceva, barbati sau femei, trebuie sa fim ipocriti sa nu recunoastem, ca urmare sa-i dam voie femeii sa viseze si ea.

Si mai sunt atat de multe forme de a-ti fi dor, atat de multe lucruri de care sa-ti fie dor, atat de multe emotii pe care sa vrei sa le retraiesti, iar si iar. Dar cel mai important cred ca este dorul de a te simti femeie in toate ipostazele firesti, ca fiica, ca mama, ca prietena, ca iubita, ca sotie, sa fii permanent o prezenta feminina incantatoare, luminoasa si atragatoare in jurul careia sa graviteze tot ce inseamna viata.

2 thoughts on “Dor de femeie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *