Leapsa de 1000 de dolari

Macar daca era de 1000 de euro sa inteleg si eu ceva din ea. Multumesc Aura Rusu pentru ca mi-a transmis-o. E prima leapsa din scurta mea viata de blogger. Ar trebui sa scriu ce as face cu 1000 de dolari.

Pai ar fi mai multe variante. Prima, sa imi schimb si eu in sfarsit cauciucurile de iarna cu unele de vara. Si avand in vedere ca nu am nici jante, decat cele de otel pe care sunt puse cauciucurile de iarna o sa ma coste ceva. Am uitat sa va spun ca si vara trecuta am mers tot cu cele de iarna.

Apoi, as mai plati ceva rate la banca. Ca varianta a doua.

Si mai apoi, ca a treia varianta si cea mai de soi, as pleca intr-un concediu cu juniorul, undeva unde n-a vazut Parisul. Sau Londra.

Cam asta ar fi. Dau mai departe lui oanaparschiv, NarratorAdmin si sandu1960. Bineinteles ca cine mai doreste este invitat cu cea mai mare placere sa raspunda.

Doar cuvinte

De ce dor cuvintele cand sunt pline de emotie? De ce le simti cum patrund adanc in mintea ta cand sunt incarcate de tensiune? De ce te ating mangaietoare cand sunt blande si emotionate? De ce te bucura nespus cand sunt pline de dragoste si alint?
Depinde de incarcatura cu care au fost umplute. Atunci cand sunt spuse la nervi, vorbele pot fi incarcate cu ura, chiar daca le adresezi cuiva drag. Emotiile predominante fiind atunci supararea, ciuda, frustrarea, cuvintele aruncate, sunt ca niste cutite. Lovesc adanc, si lasa rani. Tocmai pentru ca sunt adresate unui om iubit. Cuiva caruia ii pasa de tot ce spui tu. De multe ori vin doar din nevoia de a demonstra ceva, de a arata cine e seful, sau de a razbuna alte cuvinte spuse poate din greseala. Si dor teribil.
Chiar si vorbe spuse la intamplare, fara un scop precis, pot rani sau pot bucura. Cateodata memoram si sintem afectati si de cuvintele spuse noua de un necunoscut. Cand sunt vorbe placute, politicoase, spuse din inima. Sau cand sunt reci si indiferente, sau si mai rau spuse cu multa rautate.
In realitate, cuvintele au incarcatura lor proprie. In afara de cea adusa de cel care le rosteste, ele au deja o valoare intrinseca. Sunt deja pline de miez. Poate acesta provine din primele momente cand cuvantul a fost creat. Apoi s-a tot adaugat, de fiecare data cand a fost rostit. De aceea unele cuvinte care sunt rostite foarte des poate au si o putere mai mare. De exemplu cuvantul acasa. Spune enorm de multe. Te si simti deja bine, numai cand il rostesti, simti deja caldura caminului tau, dragostea parintilor, aerul dulce din locul in care te-ai nascut. Sau cele doua cuvinte pe care nu le pot rosti unii dintre noi. E ciudat. Dar chiar sunt foarte multe persoane care nu pot spune aceste doua cuvinte, atat de dorite, atat de necesare, atat de frumoase. De ce oare?
Si daca am inceput in franceza propun sa incheiem la fel.

Speranta

Sper. Sper sa ma poti iubi. Sper sa merit asta. Stiu ca nimeni nu merita sa fie iubit doar pentru ca iubeste la randul lui. Asta nu e un motiv de dragoste. Nu e o speranta. Oamenii iubesc din motive… obscure. Se indragostesc fara …logica. De multe ori de cine nu trebuie. Sunt eu cea de care te poti indragosti? Simti cat de plin de tine e sufletul meu? Poate prea plin. Poate prea gol. Gol care vrea sa fie umplut iar de tine. Mereu.

O sa te intorci, stiu asta. O sa vii din nou spre mine. O sa ma privesti in ochi. Iar eu o sa-ti mangai obrazul. Si o sa-mi trec mana prin parul tau. O sa si trag putin. O dulce razbunare ca m-ai facut sa astept. Sa sufar. Sa ma doara dorul de dragostea ta.

As vrea sa te opresti o clipa din fuga si alunecarea ta, sa citesti randurile mele. Stiu ca te gandesti la mine. Stiu ca iti e dor. Mai bine zis sper asta. Incerc sa ma conving ca e asa. Dar daca nu reusesc eu acum, sigur o sa o faci tu atunci. O sa ma las din nou convinsa ca ma iubesti. Chiar daca tu nu o spui. Chiar daca ma lasi doar sa simt, sa intuiesc, sa sper. O sa ma las convinsa ca ma vrei, ca ma simti, ca te pot innebuni. Ca nu o sa mai vrei sa pleci. Iar si iar. Ca nu o sa mai vrei sa astepti sa simti cum iti sarut sufletul si cum iti umplu gandurile cu sarutarile mele.

Sunt oglinda sufletului tau. Iar tu esti oglinda mea. Simti ce simt eu. Iar eu traiesc prin ce simti tu. Respir prin gandul tau. Privesc prin inima ta. Ma hranesc cu speranta mea. Speranta ca ma iubesti.

Unde esti?

Unde esti? De ce nu vii? De ce nu esti aici? Traiesc doar pentru amintirea a ceea ce a fost. Senzatia de prea plin de iubire, de prea multa tandrete, de atat de multa emotie ma urmareste. Ma obsedeaza. Sper ca tu sa fii bine. Sa iti fie toate asa cum le doresti. Drumul tau sa fie lin si fara obstacole. Sa ai grija de tine si de ceea ce iubesti. Sa doresti putin si sa primesti mult. Sa visezi ceva si sa se implineasca inmiit. Sa nu speri dar fericirea sa fie toata a ta. Tu esti cel care stie ce visez eu, ce sper eu, ce doresc eu. Stie ca nu sper, nu doresc si nu visez. Doar sa fiu cu tine. In vis, in gand si in suflet. Sa ma tii de mana. Stii cat de bine este. Doar atat, sa ma tii de mana in timp ce conduci. Tot drumul. Drum pe care l-as dori cat mai lung. Fara sfarsit. Sa stau cu ochii inchisi, sa ma mangaie soarele prin geam, sa cante muzica ta in boxe, si sa-ti simt mana in mana mea. Sa fiu goala de ganduri, doar simturile sa respire.
Ai aprins un foc in inima mea, un foc care arde cu flacari lungi, pana la cer. Lasa-l doar sa arda. Ai rupt zagazurile sufletului meu si l-ai lasat sa curga liber ca o apa inspumata, dupa o ploaie torentiala din vara fierbinte, innebunita de dorinta de a ajunge la tine. Las-o sa vina. Nimeni nu mai poate face vreodata asta. Doar tu. Si numele tau e DRAGOSTEA.