Despre dragoste….altfel

“Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.”

Credeti ca asa iubim noi oamenii? Nici vorba. Iubirea omeneasca obisnuita, sau mai bine zis ce simte cu adevarat cineva care declara ca iubeste, este cam opusul celor scrise mai sus. Nici vorba de rabdare, omul vrea totul acum, ieri daca se poate, de bunatate, da poate, doar in anumite limite. Ati vazut voi indragostit care sa nu se laude in fata iubitei? Eu nu. Macar ca sa o impresioneze si sa o faca mai mandra de el, daca nu din alte motive meschine. Iubiti necuviinciosi exista desigur, mai ales ca ideea de purtare necuviincioasa e mult schimbata in timp, standardele in acest sens sunt mult mai scazute deact erau odata.

Apoi, orice persoana care iubeste sau nu, in ziua de astazi cauta folosul sau, fara doar si poate. Nu ma refer neaparat la foloase materiale, desi sunt multe prea multe cazuri si din astea. Dar cel care iubeste tine motris sa fie iubit la randul sau, poate e mai important pentru el sa fie si sa se simta iubit decat sa iubeasca si sa ofere dragoste. Despre faptul ca dragostea ar trebui sa “nu se manie”… ce sa mai vorbim. Poate dragostea in sine nu se manie, dar omul chiar indragostit fiind cu siguranta o face. Si cu cat dragostea e mai mare si supararile si nervii provocati sunt mai de soi. Stiti cum se spune, ca cine se cearta inseamna ca se iubeste. Pe naiba.

Poate totusi, sper eu, ca indragostitii zilelelor noastre intradevar nu doresc raul, cel putin nu celui pe care il iubesc, si nici nu se bucura de nelegiuire, referitor la aceeasi persoana. Ca in rest…. Da, se bucura de adevar, in masura in care il avantajeaza, acopera totul, mai ales daca e mai  bine sa nu afle iubita de cine stie ce aventuri mai are el, crede tot ce vrea el sa fie adevarat, si nu vede realitatea din spate care e putin diferita, pentru ca da, dragostea e oarba. Spera si sufera. Da, aici e perfect adevarat, omul spera intotdeauna, ca va fi bine, ca iubirea lor va dura vesnic, si apoi, ghinion, sufera din greu ca nu a fost nici pe departe asa.

Poate sunt nitel sarcastica, poate sunt nedreapta, dar daca e sa ne gandim bine, din pacate, sunt atat de rare iubirile adevarate, in care simti ca traiesti si respiri numai prin celalalt, in care gandul ti se duce mereu si fara sa-l poti opri doar la el, cand tresari mergand pe strada pentru ca ai impresia ca-l vezi in orice persoana care trece pe langa tine, cand nici o bucurie din viata ta nu e deplina daca nu o poti imparti cu el, cand nu ii doresti decat binele, chiar daca asta poate insemna un bine mai mic (ca sa nu zic un rau) pentru tine. Am devenit niste fiinte meschine, reci, indiferente, care vrem totul de la celalat si nu oferim mai nimic. Si culmea, mai si numim asta dragoste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *