Timpul

El, timpul, ma obsedeaza. Ma obsedeaza trecerea lui peste tot si toate. E implacabil, imposibil de pacalit, curge mereu, dulce si amar. Ce face el? Trece pe langa noi, ne atinge cu aripa lui usoara, atat de usoara ca de multe ori nici n-o simtim. Mereu avem ceva de facut sau de gandit, am devenit insensibili, nu ii dam atentie, si el… trece. Iar si iar. Cu fiecare secunda, cu fiecare cuvant, cu fiecare gest, cu fiecare sarut, cu fiecare simtire.
La 20 de ani aveam o relatie buna cu el. Ne agream reciproc. Pe la 30 am inceput doar sa ne toleram, fara sa ne iubim prea mult. Acum, dupa 40 de ani, nu-l mai plac deloc si am senzatia ca nici el pe mine. Si stiu de ce. Pentru ca nu e decat un hot. Care ma fura de tot ce as putea face, trai, simti daca el nu ar fi atat de grabit. Si este din ce in ce mai grabit. Cred ca e la fel de nerabdator ca si mine. Poate a invatat chiar de la mine sa fie asa. Pentru ca eu mereu astept altceva, sper sa se intample ceva, sa vina o zi, o clipa in care sa fiu mai fericita. Si poate clipa aia chiar vine, intotdeauna vin si clipele alea, mai fericite, mai pline de trairi si satisfactii, dar din nou nu sunt suficient de atenta. Si imi scapa iarasi. Trece din nou.
Culmea e ca atunci cand asteptam, cand dorim ceva, sau chiar si atunci cand suferim, cand avem sufletul bolnav de tristete, timpul e diferit, se scurge greu, adanc si dureros ca un rau de lava fierbinte. El are acum mai multa rabdare, sta mai mult cu noi, parca ne vegheaza. Si lasa urme. Asteptarea e intotdeauna prea lunga. Suferinta la fel. De ce nu pot fi la fel si bucuria, si fericirea? Ele trec in mare graba. Timpul parca nu vrea sa le savuram cu adevarat, sa le inmagazinam in adancul sufletului nostru. Suntem superficiali cu aceste sentimente, poate pentru ca speram ca acele clipe vor veni din nou, vor fi frecvente, vor deveni poate o regula. Dar de multe ori avem o surpriza nu tocmai placuta. Nu intotdeauna fericirea vine in valuri, nu mereu ne umple casa, sufletul si gandul. Trebuie sa profitam de ea la maxim, atunci cand e la noi, cand ne calca pragul.
De mici copii facem, din pacate, eroarea de a astepta alte timpuri. Asteptam sa crestem mari, ca sa putem face tot ceea ce poate doar un adult. Si cand crestem intradevar, asteptam altele, sa terminam scoala, facultatea, sa incepem sa castigam bani, sa iubim, sa avem copii, asteptam de fapt sa treaca viata. Parca ne grabim spre final. In loc sa savuram fiecare moment. Par a sta inaintea noastra enorm de multe viitoare momente, dar trec toate intr-o clipa.
Octavian Paler spunea “Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata” http://www.intelepciune.ro/
Bagati de seama, timpul trece si pentru voi, chiar acum.
]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *