Scrisoare

Respir inca aerul tau. Miros inca parfumul corpului tau. Simt inca gustul buzelor tale. Traiesc ca sa te revad. Ma colpeseste amintirea simturilor mele ravasite de tine. Ma uimeste dorul intens dupa doar cateva ore de cand ai plecat. Ma innebuneste gandul ca poate nu te voi mai vedea. Ca poate drumurile noastre vreodata se vor desparti. Ma infioara amprenta ultimei tale imbratisari. Cum traiam inainte de a te cunoaste? Traiam de fapt? Sau doar existam? Timpul a stat in loc atunci. Nimic nu a mai existat pe lume in afara de noi. Nu am mai auzit alt zgomot in afara de respiratia ta si bataile inimii mele. Nu am auzit altceva decat propriile mele cuvinte si ganduri de dragoste si dor. Si pe ale tale … cat esti de frumoasa….  Ne-am contopit sufletele, gandurile, emotiile, si acum nu se mai pot desprinde. Toate au ramas la tine. Si nu ti le cer inapoi. Numai sa ai grija de ele. Sa le dezmierzi cum ai facut cu mine, sa le hranesti cu gandurile si sperantele tale. Sa mi le aduci inapoi mai implinite si ti le voi inapoia pe ale tale, pentru a le putea contopi din nou, la un alt nivel, mai colpesitor.

Am o senzatie puternica de irealitate. Oare a fost adevarat? Avem noi dreptul sa simtim asa ceva? Sau e doar o scapare. O strafulgerare, o atingere de zei, irepetabila. Da, asta e, acum imi dau seama, a fost doar un vis… dulce si mangaietor, tandru si emotionanat, pasional si frenetic, romantic si amagitor, cel mai frumos vis din viata mea. Si da, e irepetabil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *