Despre dragoste….altfel

“Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.”

Credeti ca asa iubim noi oamenii? Nici vorba. Iubirea omeneasca obisnuita, sau mai bine zis ce simte cu adevarat cineva care declara ca iubeste, este cam opusul celor scrise mai sus. Nici vorba de rabdare, omul vrea totul acum, ieri daca se poate, de bunatate, da poate, doar in anumite limite. Ati vazut voi indragostit care sa nu se laude in fata iubitei? Eu nu. Macar ca sa o impresioneze si sa o faca mai mandra de el, daca nu din alte motive meschine. Iubiti necuviinciosi exista desigur, mai ales ca ideea de purtare necuviincioasa e mult schimbata in timp, standardele in acest sens sunt mult mai scazute deact erau odata.

Apoi, orice persoana care iubeste sau nu, in ziua de astazi cauta folosul sau, fara doar si poate. Nu ma refer neaparat la foloase materiale, desi sunt multe prea multe cazuri si din astea. Dar cel care iubeste tine motris sa fie iubit la randul sau, poate e mai important pentru el sa fie si sa se simta iubit decat sa iubeasca si sa ofere dragoste. Despre faptul ca dragostea ar trebui sa “nu se manie”… ce sa mai vorbim. Poate dragostea in sine nu se manie, dar omul chiar indragostit fiind cu siguranta o face. Si cu cat dragostea e mai mare si supararile si nervii provocati sunt mai de soi. Stiti cum se spune, ca cine se cearta inseamna ca se iubeste. Pe naiba.

Poate totusi, sper eu, ca indragostitii zilelelor noastre intradevar nu doresc raul, cel putin nu celui pe care il iubesc, si nici nu se bucura de nelegiuire, referitor la aceeasi persoana. Ca in rest…. Da, se bucura de adevar, in masura in care il avantajeaza, acopera totul, mai ales daca e mai  bine sa nu afle iubita de cine stie ce aventuri mai are el, crede tot ce vrea el sa fie adevarat, si nu vede realitatea din spate care e putin diferita, pentru ca da, dragostea e oarba. Spera si sufera. Da, aici e perfect adevarat, omul spera intotdeauna, ca va fi bine, ca iubirea lor va dura vesnic, si apoi, ghinion, sufera din greu ca nu a fost nici pe departe asa.

Poate sunt nitel sarcastica, poate sunt nedreapta, dar daca e sa ne gandim bine, din pacate, sunt atat de rare iubirile adevarate, in care simti ca traiesti si respiri numai prin celalalt, in care gandul ti se duce mereu si fara sa-l poti opri doar la el, cand tresari mergand pe strada pentru ca ai impresia ca-l vezi in orice persoana care trece pe langa tine, cand nici o bucurie din viata ta nu e deplina daca nu o poti imparti cu el, cand nu ii doresti decat binele, chiar daca asta poate insemna un bine mai mic (ca sa nu zic un rau) pentru tine. Am devenit niste fiinte meschine, reci, indiferente, care vrem totul de la celalat si nu oferim mai nimic. Si culmea, mai si numim asta dragoste.

Despre bucurie

Ce bucurii aveti voi? De ce v-ati bucurat cel mai mult in ultimul timp? Azi vreau sa vorbesc de lucruri mai simple, de bucurii casnice, obisnuite, uzuale as putea spune. Am scris alta data despre fericire si comparatia cu bucuria. Acum imi dau seama ca de fapt fericirea e mult prea complicata si greu de atins, in schimb bucuria e mai simpla, mai la indemana pentru oricine, iti trebuie mai putin ca sa te bucuri si mult prea mult ca sa fii cu adevarat fericit.

Deci, ce ne produce noua bucurie? Faptul ca intalnim un amic sau prieten cu care nu am mai vorbit de mult de exemplu. Nu stiu de ce am inceput cu asta, puteam sa scriu orice altceva. Poate pentru ca prietenii sunt cu adevarat importanti in viata oricui. Apoi, faptul ca copilul nostru a luat o nota foarte buna la un obiect mai dificil ne bucura cu siguranta extrem de mult. Faptul ca am fost apreciati de sefu, ca o lucrarea facuta de noi la job a fost bine vazuta de toti cei interesati, ca ni s-a marit un pic salariul, toate astea pot sa ne bucure de asemenea. Chiar si faptul ca am terminat de platit un credit la banca ne poate provoca o mare satisfactie.

Haideti sa facem un inventar (deh… profesia), sa numaram de cate ori suntem bucurosi intr-o zi, timp de o saptamana de exemplu. Scopul acestui exercitiu nu e neaparat de a afla un numar, mic sau mare, ci de a ne face atenti la ceea ce simtim, de a ne face sa constientizam mai mult acele momente. Sunt convinsa ca cele mai multe bucurii trec pe langa noi fara sa ne bucuram efectiv de ele. Nu de motivul lor, pe acela il constientizam cu siguranta, dar ceea ce simtim noi, asta este important, la asta trebuie sa fim atenti. Sunt prea multe de facut intr-o zi, avem prea multe ganduri, preocupari, griji, activitati nenumarate, am ajuns ca niste robotei, care tot executam diferite operatiuni, si ne e din ce in ce mai greu sa ne concentram pe ce merita trait si simtit cu adevarat.

Nu ne trebuie mult ca sa ne bucuram, sunt tot felul de nimicuri care ne pot incanta intr-un fel sau altul: primavara cu tot prinosul de nou, de cald, de bine pe care il aduce, soarele stralucind pe cer, cantecul unei pasari, florile pe care le primesti sau le vezi in jurul tau, fara sa vorbim de lucrurile cu adevarat importante din viata noastra, copii, soti, parinti, familia adica…ea fiind cea care trebuie sa ne aduca cele mai mari satisfactii.

Haideti sa ne bucuram de tot ce ne ofera viata, marunt sau important. De fapt cine decide ce e marunt, nesemnficativ si ce e important. Poate sistemul nostru de a masura, de a evalua nu e neaparat cel mai bun, asa ca haideti sa ne bucuram de tot ce e bun si frumos in aceeasi masura. Va doresc o zi plina de bucurii.

Despre fostele iubiri

S-a intamplat acum multi ani. Te-ai indragostit, ai iubit, ai sperat, ai dorit, si s-a incheiat apoi totul.  Fiecare dintre noi a trait asa ceva. Nu e nimic special decat pentru cel implicat. Cel implicat ramane cu amintirile, cu sperantele neimplinite, cu intrebarile, cu regretele.

De ce nu a durat? Ai iubit intradevar? Ai fost iubit? Daca iubire a fost, ce nu a mers? Poate nu ai dat tot ce ar fi avut nevoie celalalt,  nu ai oferit suficient, nu pentru ca nu ai fi vrut sa-l faci fericit, doar ca atat ai putut in acea perioada a vietii tale. Atat ti-a permis sa faci nivelul tau de atunci, experienta ta de viata, asta poate era capacitatea ta de a te manifesta emotional atunci. Sigur,  daca ai fi intalnit aceeasi persoana mai tarziu, ai fi putut sa-i oferi mult mai multa emotie, caldura sufleteasca, tandrete, satisfactie pe toate planurile.

Dupa despartire te-ai intrebat mult timp … de ce? Intre timp, ai crescut, te-ai maturizat, ai mai primit ceva lectii de viata si acum cand te gandesti in urma  brusc intelegi. Nu mai e nevoie de raspunsuri. Le stii, dintrodata. Fara sa iti explice nimeni nimic, intelegi ceea ce a fost de neinteles multi ani de zile.

Din pacate e prea tarziu pentru iubirea de atunci, dar nu e prea tarziu pentru prezenta sau viitoarea relatie. Trebuie sa invatam din experienta, trebuie sa acceptam lectiile de viata primite chiar daca au fost dureroase, sa intelegem esenta lor, si sa facem ca totul sa fie mai bine de acum inainte.

As vrea sa inchei intr-o nota mai vesela, dar nu-mi iese. E greu sa intelegi dupa 10 ani poate, ca de fapt nu e nimeni altcineva vinovat, ci doar tu. Dar tot e bine daca ajungi sa intelegi. E usor sa dai vina pe celalalt, mult mai greu insa sa accepti si sa intelegi partea ta de vina.