ea si norii

Avea o jumatate de ora libera intre serviciul nr. 1 si nr. 2. Putea sa aleaga, sa manance in timpul asta, sa atipeasca putin sau …. In ziua aceea a preferat doar sa priveasca afara, pe geam. Ploua. Ploua de multe zile. Nu mai stia de cand, le pierduse sirul zilelor si ploilor. Nu mai stia daca e primavara, vara sau toamna. Norii dansau pierduti, cand albi cand gri, cand negri. Si ei erau epuizati, obositi, poate si-ar fi dorit o pauza, odihna, liniste, fara vantul care ii zapacea incontinuu, fara fulgerul  care ii biciuia si ii speria. Erau in acel moment la fel de obositi si tristi. Ea si norii. Norii plangeau cu picaturi albastre, si ea a simtit nevoia sa planga si ea. Doar pentru ca rezona cu ei. Numai ca lacrimile ei erau sarate iar ale norilor dulci. Atunci a iesit afara. A lasat ploaia sa o cuprinda, lacrimile ei s-au amestecat cu ale norilor, si au devenit si ele albastre si dulci. Ii curgeau pe obrajii blanzi, se prelingeau pe gat, pe piept, ii mangaiau sanii rotunzi, ii linisteau simturile si ii spalau suferintele. A intins bratele in lateral si s-a lasat cuprinsa, mangaiata, imbratisata. Linistea din jur, adancita doar de zgomotul senin al ploii a navalit frenetic in ea. Ca o revelatie. Da, a fost o revelatie. A stiut in acel moment ca este una cu ploaia, una cu norii, aceeasi cu lumea toata, cu vantul care ii flutura parul, cu racoarea care ii cuprindea corpul. Si toata fericirea din lume putea fi in ea, ca si toata tristetea. Toate bucuriile copiilor, si toata suferintele mamelor, toate satisfactiile si toate supararile, toata libertatea din lume, toate erau atunci in ea, in inima ei, in sufletul ei si in mintea ei. Toate s-au contopit si au devenit UNA. Putea face orice, putea realiza orice si-ar fi dorit, dar nu-si dorea nimic, decat sa mai simta o secunda in plus ca ea e lumea. E viata. E totul. Si norii au simtit si eu, si au fost eliberati. Ploaia s-a oprit sa admire frumusetea ei, vantul nu a mai batut deloc pret de o secunda, norii s-au linistit in sfarsit si soarele a iesit mandru printre ei. Era atat de frumos… Doar curcubeul a uitat sa apara pentru ca vrajit de minunea petrecuta sub ochii lui  a adormit.

Bunica

Lăsând la o parte lucrurile care nu mă atrag la ea, aici mă refer la politică şi “punerea la cale a ţării”, bunica este bunica.

E unica. Are mereu un zambet ca un vis de toamna in coltul gurii. Ii place sa cante tot ce aude pe la radio, radio care e permanent dat mult prea tare in bucatarie, locul ei preferat desigur. Nepotii sunt indragostiti de ea. Are un fel unic de a se pune in mintea lor. Rade cu ei de toate prostioarele, alearga cu ei, danseaza cu ei, ii asculta atenta la tot ce vor ei sa-i comunice. Ii intelege pentru ca se poate racorda la mintisoarele lor fara nici un efort.
Nu vorbeste niciodata 100% serios. Sau daca o face nu stii cand se intampla asta. E cam poznasa ca sa spun asa pentru o bunica. Si e foarte, foarte …curioasa. Are un fel al ei de a te iscodi, sa afle ea tot ce ai facut, simtit si gandit… nu trebuie sa-i scape nici un detaliu.
Are tot timpul idei destul de … nazdravane. Are propriile pareri despre absolut tot ce se intampla, in politica mai ales. Stie toate stirile si toate noutatile. E haioasa si daca stai cu ea ceva timp te simti parca eliberat de orice stress. Te face sa razi, sa uiti, sa te bucuri. E sufletista si darnica. Da tot ce are daca se nimereste sa ii ceara cineva. Nu are mai deloc simtul proprietatii. Daca ceilalti sunt fericiti este si ea.
Nu traieste din amintiri ca majoritatea celor in varsta pentru ca spera prea multe prin ochii copiilor si nepotilor ei. E bunica baiatului meu si mama mea si o iubim cu totii.

 

Emotii de seara

Mi-e inima atat de plina, dar sufletul atat de gol

Iubesc desi speranta nu e in zambetu-ti ocrotitor

Cuvintele m-ating in lipsa privirii cea plina de dor

Cum noaptea se asterne lina pe aripi calde de cocor.

 

Afara blande lacrimi curg, la fel ca si in mine

Nori albi plutesc in ochii mei, cu picaturi senine

Sori mandri vreau sa reapara. Poate vor veni maine

Inima mea iar sa tresara, dorindu-te pe tine.

 

Tu ma iubesti, prea bine stiu. Dar ma iubesti departe

Cand eu aproape vreau sa-ti fiu, nu asteptari desarte.

Eu vreau sa te privesc in ochi, si sa iti spun cu-ncetul

Iubirea mea nu are capat, te vrea mereu, cu totul.

 

Lumina stelelor paleste, doar luna straluceste sus

Caldura ei alba si rece o simt venind dinspre apus

Exista-n mine doar tristete, in sulfetul ce doare nins

As vrea sa fiu azi pentru tine, unica fata din vis.

 

Duzina de cuvinte….extaz de primavara

E primavara. Cea mai frumoasa primavara din viata mea. O sa ma intrebati de ce. Cu ce este diferita aceasta primavara de celalalte. Este. Pentru ca e cea de acum, cea pe care o traiesc, o simt, o iubesc. Am cules ieri prima capsuna din gradina. Era singura rosie si coapta. Statea ascunsa intr-o frunza, ce o proteja ca un caus de toate ploile din ultima vreme. Am mancat-o imediat. Ce gust sublim, de soare, de tandrete moale si dulce, de rasfat diafan. O clipa de extaz. M-am uitat In jur. O fetita trecea pe strada de mana cu mama ei. Avea cirese la ureche, iar chipul ei era Fericire. Cred ca si numele ei era tot Fericire. Sau daca nu, ar fi trebuit sa fie. Avea ochii caprui si calzi ca de caprioara, cu reflexe in mii de culori, conturul fetei parca era trasat cu un carbune de cel mai renumit pictor. Parul ei saten, cu sclipiri aurii, ii dansa in dulci cascade pe umeri in timp ce mergea. As fi vrut sa fiu ea, poate sa fiu din nou ca ea. Sa privesc lumea calma, cu ochi de copil, sa ma bucur cu adevarat de primavara de lumina. Sa ma visez libera ca un cal salbatic alergand pe campiile fara sfarsit. Doar sufletul meu sa priveasca lumea ca un cautator. Mintea sa fie libera. Sa nu sper, sa nu doresc, sa nu plang. Doar sa astept, sa traiesc, sa visez in culori, sa pot simti ca plutesc, ca zbor. Si dincolo de toate sa fie doar cuvantul: PRIMAVARA.
Aceasta a fost provocarea nr. 21 a mult apreciatului club PSI.