Prima poezie

Am scris o poezioara. Prima din viata mea. Nu stiu ce mi-a venit. Nici macar nu am mai incercat vreodata asa ceva. Atat va rog, sa nu aruncati cu pietre, prefer cu rosii cum am mai zis (macar le adaug la salata de marti :-))

Noi cei…

Noi cei ce-am fost atunci
Noi cei ce am visat acelasi vis
Noi cei ce ne-am iubit nebun
Noi suntem noi din nou acum.

Noi prea umblati prin nopti aprinse
Noi prea atinsi de doruri stinse
Noi inimi frante si lipite
Din doi suntem acum iar noi.

Noi cei ce am dormit pierduti
Noi cei care am plans tacuti
Noi cei ce-am suferit de prea mult dor
Noi suntem unul de acum.

8 thoughts on “Prima poezie

  1. Eu nu arunc cu pietre si nici cu rosii ( mai ales ca-s scumpe :D) , ci spun ca e interesanta poezia ta. Crede-ma , am citit poezii contemporane de o mie de ori mai slabe decat ce ai postat aici si au fost publicate cu mare pompa si circ.
    A fost un simplu moment de inspiratie poetica sau mai sunt si altele? 🙂 Mi-ar place sa mai citesc , daca mai ai!
    Felicitari!

    • Nu am scris in viata mea nici un vers pana acum. Si nici nu stiu daca voi mai avea vreodata inspiratia de azi. Poate a fost pura intamplare. As vrea sa se mai repete dar nu depinde de mine. Multumesc mult de aprecieri, chiar conteaza pentru mine.

  2. Minunat! asa am inceput si eu acum cateva saptamani sa scriu o poveste, si acum am 10 😉 Precum poeziile tale,vad, ca le.am citit pe toate 😉 Serios ca-mi plac,toate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *