Furtuna

Afara e o furtuna teribila, iar in casa s-a intrerupt curentul electric. Mai am baterie la laptop pentru fix 50 de minute. Si m-am gandit sa scriu ceva in timpul asta. Ups, m-am speriat rau de tot, a tranznit extrem de puternic in apropiere iar lumina din interior a tresarit si ea incercand sa se aprinda dar stinzandu-se in secunda fulgerului cel teribil. Abia vad tastele si scriu cu greutate. Starea mea psihica e ok. Chiar neasteptat de ok pentru situatia data. Nimeni prin preajma. Doar eu, fulgerele, torentele dezlantuite si intunericul; Furtuna e la apogeu, nu cred ca se poate mai mult de atat. E lumina afara de la fulgerele repetate. Iar rapaitul ploii pe acoperis deja e infernal. Natura s-a dezlantuit. Vrea cu tot dinadinsul sa ne arate cine e seful. Poate ca in momente de genul astea realizezi ca a trai singur nu este o solutie. Ca doare furtuna mai tare, ca intunericul e mai trist asa. Ca ai nevoie de confortul psihic si de linistea interioara pe care ti-o da prezenta unei alte persoane alaturi. Unei persoane dragi, careia ii pasa, si de care iti pasa. Cred ca trebuie sa ma ocup mai serios de aspectul asta al vietii mele. A trebuit sa vina clipa asta …wow… iar m-am speriat, parca a traznit exact deasupra casei, da a trebuit sa vina furtuna ca sa ma faca sa ma decid. Am hotarat deci, sa fac ceea ce e posibil si rezobanil de facut pentru a nu mai trai singura. Poate dau la inchiriat vreo camera… :-). Nu, nu asta e ideea. Poate totusi se va opri. Dar nu, are o energie iesita din comun. Am mereu senzatia ca e din ce in ce mai puternica. O sa scriu pana se opreste. Sau pana se termina bateria la laptop. Cred ca se termina deja. Bateria. Mai e putin si se va inchide. Asa ca o sa public asta si voi vedea. Noapte buna va doresc tuturor.

Duzina de cuvinte … Inflorirea

Iata si provocarea nr. 20 a Clubului Psi.
A inflorit o begonie in balcon. Are petale de brocart, suave si blande.  Dar el nu e acolo sa o vada. L-a dus barca vietii undeva departe, poate s-a ratacit, poate sta prin baruri si isi plange amarul, pentru ca stie ca e blestemat. Blestemat sa sufere de o boala, o boala crunta si incurabila. Sa o iubeasca pe ea in veci. Sa o iubeasca adanc, sa o iubeasca trist, sa o iubeasca tragic, fara urma de speranta. Cand a plecat i-a lasat un bilet. Langa un pachet de biscuiti. Biscuitii ei preferati. Ii manca de cate ori era suparata. Si el stia ca se va supara, ca va plange, ca il va certa bombanind in gand, si ca va suferi apoi in tacere, intinsa pe blana enorma de urs din sufragerie. Blana pe care au facut de atatea ori dragoste, o dragoste iesita din basme, din carti, din filme si din muzica cea mai tandra. O dragoste plina de emotie, de cuvinte stinse, de priviri flamande, de maini puternice si buze patimase. Dragoste care a facut begonia sa infloreasca a doua oara, tarziu….in octombrie.