Ploaia

Iata si tema de astazi propusa de dragul Club psi.

Ploaia cuminte. Vine si se aseaza blanda peste noi, peste toti. Ne acopera, ne protejeaza, ne alinta, ne chema sa dansam prin ea. Si in ea. Ne uda parul si picioarele. E putin trista. Dar se inveseleste repede daca iese un colt de soare si o lumineaza. Apar brusc infinite curcubee in fiecare picatura de apa. Sau doar unul, imens, care inconjoara cerul. Cerul si pamantul. O sa ii caut capatul si o sa incep sa urc, sa ajung sus de tot si sa privesc nemurirea. Sa simt infinitul. Sa ating fericirea. Apoi o sa cobor alunecand ca pe un imens tobogan.
Ploaia suparata. Se napusteste asupra noastra. Dintr-o data, fara avertisment. Se bucura enorm sa ne ia prin surprindere. E firea ei, naravasa ca un mandru cal salbatic, care scoate scantei cand atinge pietrele lumii cu copitele. Lungi scantei, care se preling peste noi, insotite de groaznice zgomote ale cerului coborat aproape de pamant.
Ea, ploaia, este apa vietii, este hrana zeilor, stinge setea pasarilor, se lasa absorbita in adancul pamantului, hraneste samanta pierduta de floare, ne spala ranile si suferintele. O iubesc. Si ea ma iubeste.

26 thoughts on “Ploaia

  1. Pingback: Ploaia « Tiberiuorasanu's Blog

  2. Ai descris atat de frumos totul incat parca, parca ma convingi sa nu mai urasc ploaia 😀

  3. Pingback: Provocarea-Ploaia « Cataratorii

  4. Pingback: Ploaia « Dictatura justitiei

  5. “… sa ajung sus de tot si sa privesc nemurirea. Sa simt infinitul. Sa ating fericirea.” Mi-a plăcut grozav ideea asta.

  6. Pingback: ploaia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *