Amintiri – episodul III

Episodul I il gasiti aici si episodul II aici.
In noaptea care a urmat Eliza nu a mai avut nici un vis. Puterea subconstientului ei scazuse mult, secatuise dupa visul de noaptea trecuta. Nu mai putea si nu mai vrea sa-i comunice nimic. A dormit, agitata ce e drept, dar a dormit profund, curat, odihnitor.
A doua zi s-a trezit mai tarziu. Era sambata, nu avea mare lucru de facut. Voia doar sa se linisteasca si sa uite de tot. Aproapre ca nu-i mai pasa. Doar gandul la barbatul din parc ii mai stranea inca senzatii ciudate, amintiri nestiute ii rasareau in fata ochilor, dorinte pe care nu le-a mai simtit pana atunci apareau si dispareau brusc, un dor nestiut o ravasea cu totul. Ar fi vrut sa-l intalneasca. Nu neaparat ca sa afle ceva de la el. Doar sa fie cu el, sa-si asculte inima batand cu putere sub privirile lui patrunzatoare.
Stia foarte bine ca e posibil sa nu-l mai intalneasca niciodata. Si o durea deja asta.
A lenevit pana spre seara apoi la insistentele lui Abel au iesit la plimbare in parc. Fusese o zi torida, iar acum se racorise putin. Incepuse sa bata un vanticel diafan care o facea fericita. S-au plimbat, ea a mancat ingheatata din care i-a dat un pic si lui, apoi, instinctiv, s-a indreptat spre banca pe care statuse cu doua seri in urma. Picioarele ei nu au asteptat comanda spre intracolo ci au mers pur si simplu din propria lor vointa. Fiecare celula din corpul ei voia sa fie acolo unde ar fi putut sa apara din nou el. Fiecare gand din mintea ei se intreba de ce, dar se gandea doar la el. A stat acolo cu aceeasi carte in mana vreo jumatate de ora. Timp in care nu a citit nici un rand. Desi ochii ei au poposit continuu pe paginile scrise. Ochii poate chiar au citit, dar mintea nu a fost in stare sa inteleaga. Era uimita de ce simtea. Il vazuse doar pret de vreo 10 minute.
Si chiar cand se pregatea sa plece a auzit o voce din spate:
– Unde ai fost ieri? Te-am asteptat.
S-a intors si l-a vazut. Era barbierit proaspat Imbracat ceva mai ingrijit, arata mai tanar. Parul negru, tuns proaspat ii stralucea in soare. Doar ochii erau aceeasi. Privirea de fapt.
S-a balbait incercand sa raspunda ceva, dar el a intrerput-o:
– Esti atat de tanara. De ce ai vrea sa vorbesti cu mine? Eu sunt doar un om in varsta pentru tine. As putea sa-ti fiu tata.
Eliza din nou nu a reusit sa spuna nimic. De data asta nici nu a mai incercat. Era atat de fericita ca-l vedea incat nimic nu mai conta.
S-au asezat pe banca amandoi. Fara sa mai spuna nimic. Atunci el i-a luat mana si a inceput sa deseneze cu degetul in palma ei liniile vietii.
– Ai aceleasi palme moi, si aceleasi degete delicate ca de papusa.
– Despre ce vorbesti? Despre cine? Cine sunt eu? Sau cine am fost? tasnira intrebarile grabite de pe buzele ei.
– Te-am iubit, a spus el cu glas stins. Te-am iubit cum n-a mai iubit nimeni niciodata. Ai locuit in sufletul meu. Acolo a fost casa ta 20 de ani. In sufletul, in gandul si in inima mea. Te-am iubit zilnic, te-am dorit enorm, te-am visat alergand…
– Stai, despre ce vorbesti? spuse grabita Eliza.
– Despre iubire, despre emotie, despre trairi naucitoare, despre suferinta cea mai de prêt. Suferinta ingemanata cu iubire. Ce pot sa-ti spun mai mult? Tu nu simti nimic?
– Ba da. Tocmai ca simt. Si nu inteleg de ce. Ne-am cunoscut mult prea putin.
Lui ii straluceau ochii, iar ea nu-si mai putea desprinde privirea de la ei. Gandurile lor isi traiau propria viata impreuna. Doar ele. El s-a ridicat si i-a zis:
– E tarziu. Du-te acasa. Se intoarse si pleca incet. Eliza nu mai simtea nimic atunci. Parca i se epuizase sufletul si nu mai putea simti. Gandurile disparusera. A ajuns acasa ca in transa. S-a culcat si a visat din nou.

9 thoughts on “Amintiri – episodul III

  1. Tu ai scris asta? Imi place, si desi prima data aici, o sa mai trec sa vad ce se mai intampla 🙂 m-a dus cu gandul la Lorelei.

  2. Pingback: Amintiri – Episodul IV « Dor De Dragoste

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *