Amintiri – Episodul IV

Episodul III il gasiti aici

Era o seara torida de vara.  Eliza a deschis geamul camerei asteptand sa intre aerul mai racoros de afara. Dar nu simtea nimic. Nici o adiere nu misca ramurile copacilor din fata geamului ei. O caldura inabusitoare stapanea totul. Se intinsese ca o patura peste oameni, case si strazi. Nici pasarile nu mai voiau sa zboare. Stateau in  asteptarea vantului aducator de viata si miscare. Abel s-a aciuiat si el pe gresia din hol in speranta ca se va racori stand intins pe burta si incercand sa doarma.

Eliza s-a asezat in pat, gandindu-se la intalnirea cu barbatul din parc. Atunci a realizat ca nu stie absolut nimic despre el, nici macar cum il cheama. Ar fi vrut sa-l poata numi cumva in gandul ei. Si-a propus ca la o urmatoare intalnire sa-l intrebe. Era sigura deja ca va mai fi macar inca o intalnire intre ei. Simtea si stia ca lucrurile nu se vor opri aici. Nu aveau cum. Atractia si dorinta reciproca de a se vedea erau mult prea puternice. Nimic nu le putea sta in cale. A adormit cu chipul lui in fata ochilor mintii.

Si a visat. A visat din nou ca alerga printre toti acei oameni. Acestia scandau ceva ca si in visul precedent. Dar acum era totul mult mai clar.  Oamenii fluturau steaguri tricolore gaurite la mijloc. Erau si pancarde dar nu reusea sa le desluseasca scrisul. Auzea cuvinte precum Liberatate, Victorie, traiasca Romania, Timisoara. Era o stare in infrigurare generala. Oamenii erau agitati, derutati de tot felul de zvonuri care circulau ca vantul. Ea era complet pierduta. Trebuia neaparat sa-l gaseasca. Il cauta cu disperare in multimea de protestatari. Incepuse sa inainteze cu greutate printre oamenii din ce in ce mai multi. Ajunsese intr-o piata pe care n-o mai vazuse pana atunci. Si dintr-o data l-a zarit. Era catarat pe un stalp si flutura un steag. Avea vreo 20 de ani, era imbracat in blugi si cu o geaca groasa de fas. Ochii ii straluceau intr-un mod ireal. Ea nu reusea sa ajunga la el si a inceput sa-l strige cu disperare…

–        Dane, sunt aici.

Dar el nu o auzea. Nu avea cum in vacarmul ingrozitor din jur. Noroc ca unul din prietenii lui a vazut-o si i-a spus. Acesta a sarit imediat de pe stalp si s-a indreptat spre ea.  Cand s-au intalnit  i-a cazut efectiv in brate, epuizata, iar el a strans-o la piept speriat de rasuflarea intretaiata si de paloarea nefireasca de pe chipul ei. In clipa aia de foarte aproape s-a auzit un ropot de impuscaturi. Si apoi dintr-o data o liniste ciudata s-a revarsat peste tot si toate. Nimeni nu mai striga nimic. Nimeni nu se mai misca. Parca timpul statuse brusc in loc. Nici frig nu mai era. O caldura uimitor de placuta a pornit din inima ei si s-a imprastiat in tot corpul. In fata ochilor sai nu a mai ramas decat chipul innebunit de spaima al lui Dan. O tinea in brate si ii soptea incontinuu:

–        O sa fie bine, o sa am grija de tine, nu-ti fie frica…

In bratele lui nici nu avea cum sa-i fie frica. Era unicul loc din lume in care se simtea cea mai fericita fiinta, cea mai implinita si absolut sigura ca orice s-ar intampla el va avea grija de ea. Acelasi lucru simtea si acum. Era fericita. Iar stralucirea din ochii lui s-a transformat atunci intr-o mare de lumina, in care ea s-a scufundat pe nesimtite. Nu mai auzea decat o bataie indepartata de inima.

Geamul ramanad deschis peste noapte, dimineata la prima ora  pe Eliza a trezit-o zgomotul primului tramvai iesit pe linie. Avea o senzatie stranie, de calm, de liniste interioara. Isi aducea aminte visul, partial, fara sa inteleaga mare lucru. Doar ca dintr-o data si-a dat seama ca stie numele barbatului din parc. Il chema Dan. Il vazuse in visul ei. Isi aducea aminte putin din vis, doar ca el o tinea in brate iar ea era fericita.  Ca nimic nu mai conta si ca se simtea in siguranta in sfarsit. S-a ridicat din pat, a inchis geamul si s-a culcat din nou, dormind linistita pana pe la ora 8

Cand s-a trezit era mult mai limpede. Isi aducea aminte visul, aproape in intregime, numai ca nu intelegea. Treptat a inceput sa realizeze ca era vorba despre o revolutie. Probabil revolutia din 1989 si ca totul pare sa se fi intamplat la Timisoara. A facut legatura si cu frigul din vis. Da, asta trebuie sa fi fost. Dar ce legatura avea ea cu un eveniment intamplat pe vremea cand nici nu era? Urma sa se nasca in vara anului urmator.
A plecat apoi la facultate, oarecum linistita, aducandu-si aminte si de vorbele ghicitoarei care ii spusese ca toate se vor rezolva, si ca de ea depinde ca sa fie bine. Peste doua zile urma sa fie ziua ei, si presimtea ca pana atunci va intelege. Era insa foarte nerabdatoare sa se reintalneasca cu acel barbat si sa se convinga daca avea vreo legatura cu baiatul din vis. Si a aflat curand ca avea.

6 thoughts on “Amintiri – Episodul IV

  1. Cand citesc secventele astea, imi aduc aminte de Elevul Dima dintr-a saptea – Mihail Drumes, nu stiu de ce.
    Frumos….bravo!

  2. Pingback: Amintiri – episodul V « Dor De Dragoste

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *