Asteptarea

Zilele trec incet, greoi, apasator. Se scurg cu greutate, ca un rau de campie, incarcat cu toate poverile celor pe langa care trece. Orele trec si ele stinse, pierdute pe ganduri, amutite de dorinta. Minutele insa sunt sprintene si nerabdatoare, ele trec repede, dar sunt atat de multe, infinite. Atat cat sa umple o ora trista si o zi pierduta. O ora trista fara tine, o zi pierduta fara noi.

Asteptarea face timpul sa se dilate la infinit. Sa stea in loc fara putinta sa mai inainteze. Dens si incarcat. Apasator. Nu vrei decat sa treaca, sa dispara din calendar acele zile. Azi sa devina maine, maine sa devina ziua in care el o sa vina. Daca o sa vina. Te intrebi atunci, daca acea clipa mult dorita va fi. Nu mai conteaza cand. Doar sa vina, doar sa fie. Daca tot ai asteptat o ora, o zi, o saptamana, o sa mai poti astepta. Oricat e necesar. Dar, exista el cu adevarat? Sau e doar un vis cald de vara? O idee incoltita in mintea ta uitata in asteptare? Nu mai esti sigura de nimic. Asteptarea topeste gandurile, visele si dorintele, le amesteca, le ravaseste cu  speranta ca poate le vei uita. Incearca de fapt sa te protejeze de tine insuti.

Si cu fiecare clipa de asteptare depasita, esti mai golita, mai stoarsa de suflet. Ai lasat in acel minut proaspat trecut inca o picatura din sangele sufletului tau sub forma unei lacrimi scapate fara sa vrei. Asteptarea nu e durere, nu e tristete, nu e suferinta. Nu e nici dorinta si nici speranta. E ceva din toate acestea amestecate intr-un simt nou, necunoscut pana atunci, pentru ca fiecare asteptare e diferita. Iar cea de acum e speciala. Intotdeauna e asa.

Mi-e dor


Desi am scris relativ recent despre dorul de tine si despre dor in general, trebuie sa recunosc din nou ca MI-E DOR. Mi-e dor de EL, mi-e dor de copilul meu pe care nu l-am vazut de o saptamana, mi-e dor de o vacanta dulce si senina, mi-e dor de soare desi e peste tot acum in toiul verii, mi-e dor de padurea pe care nu am mai mangaiat-o de mult cu ochii, cu plamanii, cu palmele pe coaja batrana e copacilor, mi-e dor de lungi drumuri mana in mana, mi-e dor de marea albastra (sau Neagra nu conteaza), mi-e dor de sarutari si imbratisari pline de emotie si pasiune, mi-e dor de lucruri facute impreuna, mi-e dor sa stau la taclale cu prietenii de care nu mai am timp, mi-e dor de liniste si pace sufleteasca, dar si de agitatia dinaintea unei revederi atat de dorite si asteptate, mi-e dor de stabilitate si echilibru, dar si de zapaceala mea caracteristica, mi-e dor sa ma simt iubita si sa ma vad frumoasa in ochii lui. Mi-e dor de momente simple de fericire pura, nealterate de nici un gand razlet. Ordinea e complet aleatorie. Si nici nu conteaza. Important e ca imi e dor. Tare dor.