Asteptarea

Zilele trec incet, greoi, apasator. Se scurg cu greutate, ca un rau de campie, incarcat cu toate poverile celor pe langa care trece. Orele trec si ele stinse, pierdute pe ganduri, amutite de dorinta. Minutele insa sunt sprintene si nerabdatoare, ele trec repede, dar sunt atat de multe, infinite. Atat cat sa umple o ora trista si o zi pierduta. O ora trista fara tine, o zi pierduta fara noi.

Asteptarea face timpul sa se dilate la infinit. Sa stea in loc fara putinta sa mai inainteze. Dens si incarcat. Apasator. Nu vrei decat sa treaca, sa dispara din calendar acele zile. Azi sa devina maine, maine sa devina ziua in care el o sa vina. Daca o sa vina. Te intrebi atunci, daca acea clipa mult dorita va fi. Nu mai conteaza cand. Doar sa vina, doar sa fie. Daca tot ai asteptat o ora, o zi, o saptamana, o sa mai poti astepta. Oricat e necesar. Dar, exista el cu adevarat? Sau e doar un vis cald de vara? O idee incoltita in mintea ta uitata in asteptare? Nu mai esti sigura de nimic. Asteptarea topeste gandurile, visele si dorintele, le amesteca, le ravaseste cu  speranta ca poate le vei uita. Incearca de fapt sa te protejeze de tine insuti.

Si cu fiecare clipa de asteptare depasita, esti mai golita, mai stoarsa de suflet. Ai lasat in acel minut proaspat trecut inca o picatura din sangele sufletului tau sub forma unei lacrimi scapate fara sa vrei. Asteptarea nu e durere, nu e tristete, nu e suferinta. Nu e nici dorinta si nici speranta. E ceva din toate acestea amestecate intr-un simt nou, necunoscut pana atunci, pentru ca fiecare asteptare e diferita. Iar cea de acum e speciala. Intotdeauna e asa.

2 thoughts on “Asteptarea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *