Despre iubire

Am citit in ultima vreme, pe diferite bloguri, minunate articole despre iubire. Despre acea iubire ideala, mirifica, care  se revarsa din propria fiinta inspre celalalt si nu cere nimic in schimb. Nu are nevoie de confirmari, de reciprocitate, de nimic. Ea doar exista si daca nu e bine primita, nu se blocheaza ci pur si simplu curge in continuare spre alte sau alta fiinta, fara nici o opreliste. Le-am dat like la toate, pentru ca imi plac, suna tare frumos. Acea iubire nu doare, nu se transforma in suferinta, nu doreste sa posede, nu se hraneste din sperante inutile. Acum tare as vrea sa stiu daca cei care au scris (sau preluat) acest gen de articole chiar si iubesc asa.  Ca la teorie ne pricepem toti. Tare as dori sa stiu daca, in afara de cateva fiinte alese, cati dintre noi oamenii putem sa iubim asa. La inceput am crezut ca am eu o problema. Tot lovindu-ma de astfel de articole. Pentru ca la mine, in cam toate domeniile, la ordinea zilei sta Pasiunea. Iar pasiunea nu prea are nici in clin nici in maneca cu iubirea aia detasata, superioara, de care vorbesc respectivii. Am avut, de exemplu,  o pasiune devoratoare pentru flori. Am strans vreo 200 de ghivece si alte cateva sute de plante de gradina. Visam noaptea ca imi infloresc toate florile odata… Cand am realizat ca nu ma mai pot ocupa de ele, ca am sarit calul mult prea tare, am inceput sa imi revin la normal, si sa ajung la numere cu doar o cifra, maxim doua. Iubesc florile in continuare, la fel de mult. Am reusit insa sa ma ponderez, dar asta numai din considerente practice, cum spuneam. Dar au aparut alte pasiuni, la fel de ravasitoare.

Tare as vrea sa vad in fata ochilor o fiinta din acea iubitoare de tot si toate, sa invat, practic, de la ea , ca de vorbe sunt satula. Sa invat sa iubesc fara sa am nevoia imperioasa sa ma simt si eu iubita la randul meu. Fara sa am nevoie de semne constante de iubire din partea lui. Fara sa sper, fara sa visez, fara sa doresc, fara sa sufar, fara lacrimile care se nasc din prea plinul de emotie al sufletului meu. Cum pot sa iubesc altfel decat cu o uriasa pasiune? Toata energia iubirii ma face sa zburd de fericire sau sa sufar ca un caine. Se poate si altfel? Nu stiu de ce, dar inclin sa cred ca cea despre care vorbesc acele articole nu e de fapt tot iubire, e altceva, nu stiu, trebuie sa aiba alt nume, alta definitie in dictionar, nu poate, nu are cum sa fie aceeasi cu ceea ce simt eu. Incercand sa schimb ceva in toate astea nu am rezolvat nimic. De fapt am inrautatit lucrurile, adaugand o insatisfactie, aceea ca eu nu pot iubi ca ei. Asa ca, pana la urma, am ajuns la concluzia ca iubirea e frumoasa asa cum o simt eu, cu tot freamatul, cu toata nebunia, cu toate sperantele, cu toata dorinta arzatoare, sufocanta si inrobitoare, si ca n-o sa mai incerc sa schimb nimic niciodata. Sunt eu, iubesc asa cum imi e dat sa o fac, si la fel voi iubi mereu.

26 thoughts on “Despre iubire

  1. Fiecare persoana simte iubirea in felul sau, nu trebuie sa iubim toti in acelas fel. Iuirea o simtim fiecare in felul sau. O zi faina.

  2. Mie imi vine greu sa cred ca poti sa iubesti fara sa suferi. cumva se leaga una de alta. Cu cat iubesti mai mult cu atat mai intensa este frica de a pierde ceea ce iubesti. Indiferent de cata incredere ai in tine. Consider iubirea o slabiciune si atata timp cat esti capabil sa iubesti esti capabil de orice alt sentiment care te defineste ca fiind slab. Cand nu iubesti nu ai de ce sa te temi, nu ai ce pierde si atunci este usor sa fii curajos.
    Cred ca fiecare sufera in iubire, cred ca exista iubirii atat de intense incat cuvintele nu fac decat sa murdareasca frumusetea lor, dar si durerea neascuta din ele este de nedescris.
    Nu cred ca exista iubirea care doar sa fericeasca… am sa intreb totusi, poate stie cineva 🙂
    Foarte simpatic postu’

  3. Draga A., iubirea despre care spuneai ca ai citit in articolele de genul acela, cred ca exista. Cea mai des intalnita iubire neconditionata (desi mesajele sunt contradictorii si aici – am scris despre asta intr-un articol) este iubirea unei mame pentru fiul sau, si aici tu poti sa imi confirmi sau sa imi infirmi, depinde cum o simti tu. Fara suferinta nu exista, pentru ca suntem fiinte umane, putem suferi de exemplu si daca persoanei in cauza ii este rau, si asta tot suferinta se numeste chiar daca nu este presarata de asteptari personale sau de nevoia de reciprocitate. Dar intr-adevar, este nevoie de mult lucru cu tine, multe ore in care sa meditezi la iubirea sincera, neconditionata, izvorata din sufletul tau, dandu-i voie sa curga in directia voita de ea. De fapt cand atingi punctul acela, simti ca poti iubi pe oricine si orice indiferent de forma. E momentul cand te poti simti intreg si este un sentiment unic, nu ai cum sa nu il recunosti. Cat despre iubirea de cuplu, aici lucrurile sunt ceva mai delicate, pana sa ajungi sa iubesti pe cineva in felul acela descris mai sus este nevoie de o scena pe care urca 2 copii: voi 2. Dupa ceva timp, cei doi copii pot creste impreuna si pot invata sa se iubeasca neconditionat. Dar este nevoie de multa rabdare si bunavointa din partea amandurora.
    Cat despre pasiune…ea este altceva, dar nu iubire. Indiferent cum am defini-o ea este minunata si e superb sa o poti simti in tot ceea ce faci.

    • Multumesc de explicatii. Da, iubirea pentru copii este intradevar exemplul de iubire ideala, pura si neconditionata de nimic. Eu m-am referit mai mult la iubirea in cuplu. Si totusi iubirea si pasiunea sunt destul de apropiate, pana aproape de confuzie. Imi e greu sa fac distinctie totala intre ele. Fie ca e vorba de o pasiune pentru cineva sau pentru ceva.

  4. Pai gandeste-te la o ploaie insotita de furtuna. Iubirea e asemenea stropilor ce cad, iar vantul si tunetele sunt asemenea pasiunii care o insoteste. Nu sunt acelasi lucru dar impreuna realizeaza un tablou complet.

  5. Iubirea intr-un singur sens, in care sa dai iubire fara limite, fara sa astepti ceva in schimb nu exista.Si mama isi iubeste copilul si asteapta ca el sa o asculte si sa ii urmeze sfaturile bune, prin care ea ii vrea numai binele.Uneori insa nu se intampla asa .
    Nici Dumnezeu nu il iubeste pe om neconditionat, ci doar daca ii asculta recomandarile.Daca nu, il arunca in iad :).
    Iubirea nu cred ca trebuie sa o cantaresti prea mult, daca o ai sa te bucuri de ea cu fiecare prilej .Frumos ai scris in articol, dar cam idealist :).

  6. Dragut ce spui.
    Eu am auzit teoria conform careia pasiunea nu poate aduce fericire pe termen lung chiar daca vine din iubire. Ma gandeam totusi ca pasiunea poate fi intretinuta. Totusi ma-ntreb cum supravietuim fara sa iubim asa cu zbucium cu zici tu. Oricum, I failed asa ca raman doar cu-ntrebarile, inca n-am gasit raspunsuri:)

  7. Fiecare om iubeste la un moment dat, in felul sau. Iubirea unuia nu se aseamana cu iubirea altuia, la fel si pasiunea. Si apoi, eu cred ca exista mai multe tipuri de iubire: intr-un fel iubesti un prieten, in alt fel iubesti copilul tau, in mod diferit iubesti partenerul de viata, parintii ii iubim altfel si lista poate continua. Nu cred ca exista neaparat o teorie a iubirii. Si nici nu ar trebui sa existe pentru ca i-ar atenua din intensitate. Iubirea nu e teorie. E simtire pur si simplu, insotita de pasiune sau nu, ea ne individualizeaza. Ne face sa fim noi si sa simtim ca noi. Descrierea ei este oricum subiectiva, tocmai din acest motiv, ca fiecare iubeste in felul sau. Oricum nu cred sa fie cineva strain de acest sentiment, doar ca pare diferit atunci cand e descris prin filtrul simtirii altcuiva.

      • da, am inteles ideea, doar ca pana la urma si teoria e buna la ceva, pentru cel care o si practica, dar si pentru cei care o citesc. Pana la urma cei care doar se exprima si nu traiesc sunt in pierdere, dar am fi “goi” daca nu ar existaaceasta “oda” a iubirii. De fiecare data cand citesc despre iubire imi traiesc sau retraiesc propriile mele sentimente, imi amintesc cu foame toata pasiunea care se poate simti in aceste momente, imi hranesc practic spiritul. Povestile de iubire, fictive sau nu, ne hranesc sufletul uman mai mult decat ne dam seama, poate. Prin urmare, conteaza mai putin ce traieste de fapt autorul acelei scrieri, dar conteaza cel mai mult ceea ce simte cititorul. Asta este arta literara, in opinia mea. Oricum, mi-a placut subiectul dezbatut foarte mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *