Poveste fara sfarsit

Nimeni real nu era in viata ei. Isi imagina insa ca iubeste. Iubea chiar, aproape real, aproape viu, si asta o facea sa simta ca e implinita. Stia cum e iubirea, o traise, iubise ca fiecare, fusese si in al noulea cer si in iadul cel mai negru. Inima ei stia tresaritul emotiei, stomacul ei simtea inca urme de aripi de  fluturi care ii dadeau fiori in tot corpul, sufletul ei avea inca parti arse de dor, si putea recompune din toate acestea iubirea. Ii placea sa o adulmece in aer, sa o simta in vene, sa o absoarba prin toti porii. Stia ca el va veni. Era aproape, doar ca inca mai cauta drumul, se ratacise putin pe cararile vietii, dar cu siguranta o va gasi. Si se pregatea pentru acel moment. Era ca un fel de antrenament. Ca el sa nu o gaseasca nepregatita. Asa ca pana atunci iubea copacii statornici din parcul in care se plimba seara, iubea luna care ii lumina noptile de nesomn, iubea soarele care ii trimitea razele lui sa o trezeasca alene dimineata, iubea greierii care ii cantau romante seara sub geam, iubea ploaia care ii scalda gandurile sau roua diminetii care semana atata de bine cu lacrimile care ii mai straluceau din cand in cand pe obrazul delicat. Ochii ei visatori erau si tristi si veseli in acelasi timp. Era o stare anume, diferita, de bine si de rau, de iubire si noniubire, de fierbinte si stranie senzatie de rece totodata. Stia ca e frumoasa si emana o atractivitate ciudata, parca ar fi fost o straina poposita pe meleaguri nestiute, putin neadaptata, plutind intr-o lume a ei, pura si inocenta. Cum arata el, nu era sigura.. .. Stia doar ca e inalt, si ca are ochii luminosi ca o zi senina de vara, dar trasaturile ii erau neclare. Stia ca e un barbat puternic dar si tandru si iubitor in acelasi timp. Stia ca trecuse si el prin multe, si poate inima i se impietrise putin, si ca doar ea putea sa o faca sa bata iar cu toata taria, cu toata increderea, si ca emotiile vor curge iar, libere intre ei cand vor fi impreuna. Il purta in inima ei. Nu trebuia decat sa vina, sa ajunga. Pentru ca ea il astepta. Mereu.

Mângâiere

Mângâiat se vrea sufletul meu

De al tău suflet

Adormit lânga mine.

Iubită se vrea inima mea

De a ta inimă

Bătând cu putere în mine.

Admirat ar vrea să fie trupul meu

De a ta blândă privire

Poposită mereu pe mine.

Sărutat de tine visează că e visul meu

In toate culorile

Răsărite din marea de stele.

Alinat este gândul meu

De toate dorurile

Provocate de tine.

Alintat se vrea chipul meu

De degetele tale

Mângâietoare ca lacrimile mele.

Amuţită vreau sa fie speranţa mea

Să nu mai viseze la tine.