Noaptea, tarziu a-nceput
Luna-a uitat sa rasara.
De nicaieri insa,
Inimi mute au rasarit
Visatoare,
La fel ca stelele
Ce palesc apoi in lumina.
Gandurile,
Corabii triste esuate-n furtuna
Aluneca iar spre trecut.
Emotiile
Pline de ecouri adanci
Ca niste gaturi lungi de egrete
Pierdute sunt, nu au cuvant
Desi le este atat de sete
De-un raspuns.
Aceasta a fost duzina provocata de clubul PSI.
Pingback: Psi duzineală – Anunţ « Tiberiuorasanu's Blog
Pingback: Două duzini plagiate | Cioburi de chihlimbar
Citit, plăcut, plagiat! 🙂
Super plagiat, ti-am scris deja, e mai fain ca originalul… 🙂
Pingback: Duzina de cuvinte- Noi? « Cățărătorii
nu mă satur să citesc… e aşa de densă poezia, plină de gând şi încărcată de emoţie încât aş purta-o cu mine şi prin noapte şi prin zi.
Avand in vedere ca vorbele astea vin de la tine, care esti intradevar un real talent… ce pot sa spun decat ca ma bucur foarte mult. Multumesc.
emoţiile au întotdeauna un răspuns… răbdare numai! 😉
subscriu la cele scrise de carmen: o poezie extrem de densă ne-ai dăruit.
Nu pot decat sa-ti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa o scriu.
Tare frumos ai scris despre noapte, cu emoţiile şi fantasmele ei…
Minunat!
O zi cât mai frumoasă! 🙂
Multumesc. O zi minunata si tie.
Pingback: DUZINA DE CUVINTE : Acum sunt o egretă, gâscă nu mai sunt de mult ! « Dictatura justitiei
Pierdută printre stelele nopţii, să nu cumva să uiţi de Miu. 😛
Se pare ca n-ai citit poezioara pe care i-am dedicat-o… ca sa vezi ca nu am uitat de el 🙂
Toata lumea e-nsetata..E si normal, is 35 grade..O zi racoroasa! ::))
Multumesc la fel.
Pingback: Duzina de cuvinte – Vrei…? « irealia
Bun găsit!
Îmi amintesc versurile tale de Ana Blandiana, care spunea atât de frumos că nici un răspuns nu se naşte decât atunci când întrebarea care-l aştepta a murit… Am citat din memorie.
Bine ai venit. Multumesc de comentariu.
Pingback: orizont subiacent « Almanahe
“Gandurile,
Corabii triste esuate-n furtuna ”
Cât de frumos poți să scrii !
Mi-a plăcut mult.
Multumesc…mi-a iesit din greseala… 🙂
să zidim atunci întrebările, poate nu se mai surpă cetăţile din noi.
Nu poţi surprinde, între cărămizi, ecoul… Întrebările se sting doar ca-n descîntec de viaţă – chibrituri aprinse, cufundate în apa cunoaşterii…
Si raspunsurile mai vin la intrebari zidite? 🙂
habar n-am, că n-am încercat! da’ poate că nici nu s-ar mai cheama răspunsuri.
Atunci, ramane in analiza…. 🙂
*chema
Pingback: eu vara plagiez… 2 – psi-words
Pingback: Sticlărie | Joramotive de sărit obstacole
Pingback: 4 versuri pentru 12 cuvinte impuse « VeroVers
ce chestie, luna asta a ta e şi luna mea, că nici de-aici din balconul meu nu se vede! da’ zău că merită întunericul ăsta creat instantaneu, numa’ ca să te uiţi la inimile alea mute pâlpâind ce-şi fredonează la nesfârşit iubirile lor gălăgioase.
Merita, cum nu?…. inimile si iubirile merita ntotdeauna… 🙂
Pingback: Irealia | Vrei…?