Zilele săptămânii mele-s aşteptare
Secunde grele, ticăie încet
Minute lungi, dorinţe trecătoare
Ore adânci, pe care le aştept.
Zilele săptămânii mele-s nerăbdare
Să piară precum visul cel urât
Să plece şi altele iar să zboare
Poeme triste-n sufletul pierdut.
Orele săptămânii noastre-s nemurire
Să nu mai treacă, eu nicicând aş vrea
Să port mereu toată acea trăire
Sublim ascunsă în inima mea.
Zile, ore, minute sau secunde
Pline de tine se doresc mereu
Altfel, nu sunt decât momente vide
Un timp golit, fără esenţă, trece-atât de greu.
Zilele săptămânii noastre-s diferite
Poate când eu plâng tu eşti fericit
Când tu visezi la clipe mult dorite
Eu nu mai sper decât la un sfârşit.
Azi a fost timpul pentru psi-luneală.
Pingback: zilele săptămânii noastre « Almanahe
zile şi zile…putinţe, dorinţe…
amestecate, uitate, reinviate, pierdute si regasite 🙂
Cine-i ticălosul fericit dacă tu plîngi? La zid cu el!!!
😆 fii bland, ca tot eu sufar dupa aia… 🙂
lasă-l tu pe mîna mea un sfert de oră şi-ai să vezi ce miel îl fac. 😆
Asa repede? 🙂
cine te iubeşte cu adevărat nu te va face să plângi niciodată. cam aşa spunea marques şi eu îl cred.
teoretic asa e, dar in realitate? esti sigura ca se intampla la fel? eu nu.
Pingback: Zilele săptămînii noastre « Tiberiuorasanu's Blog
eu zic sa renunti la a mai plange asa singurica, ia-l de guler si spune-i verde in fata ce te doare, ca poate nici nu-si da seama ce-ti face, iar daca nu se schimba nimic, ia-te singurica la palmi si revino-ti, e plina lumea de feti frumosi
o zi faina sa ai, draga mea
pusic
Eiii, nici chiar asa… si daca toate s-ar rezolva bine si frumos, eu despre ce as mai scrie? 🙂
aha, muza nu vine oricum, tre sa suferi ca sa iasa opera 😆 , am inteles 😉
Pai? 🙂
Pingback: psi-luneli: Zilele săptămânii noastre « irealia
Pingback: Provocarea- Zilele saptamanii noastre « Cățărătorii
Da nu mai bine plange el???
Nu. Mai bine eu, ca sunt mai priceputa…. 🙂
Cine plânge mai mult trăieşte mai mult – aşa cică… Deci eşti în avantaj 😆
Iar poezia e foarte, foarte frumoasă!
Multumesc Vero. Cred ca am sa traiesc 1000 de ani in conditiile astea…. 🙂
Ei da, arată totul mult mai bine cu diacritice, în ochii minţii. 😉 Mai sînt cîteva scăpări, dar nu asta-i important, ci faptul că ai încercat. Arigatou! 🙂
Dincolo de asta, ai surprins foarte bine cruzimea de picătură chinezească a timpului petrecut în despărţire. În detrimentul scrierii, poate, ţi-aş dori ca lacrimile de-acum încolo să-ţi fie numai de la ceapa tocată, dar – cine ştie – ce capodoperă s-ar putea naşte chiar şi dintr-un biet rentaş…
Le-am corectat si pe alea ca sa nu mai carcotesti atata… 🙂
Crezi că scapi aşa de uşor de-unu’ ca mine? Ia uite: “Să numai treacă“, “tu eşti fericit”. 🙄
Cinste ţie pentru voinţă şi ambiţie. Ştiu că moi sînt greu de înghiţit uneori, însă rezultatele se vor vedea în timp. 😎 Mulţumesc pentru răbdarea de a mă suporta (şi pentru like-uri, dacă tot mă aflu în vorbe). 🙂
dor… sunt sigură! 😉
Ideea e ca cel ce iubeste nu il face pe celalat sa planga… intentionat… dar poate, fara sa stie, reuseste si asta 🙂
Marques greşeşte… Cine te iubeşte te va face întotdeauna să plîngi… de bucurie! 😎
(am greşit şi eu mai sus, mi-a scăpat din greşeală un spaţiu – e “Să nu mai treacă” – na, că sînt şi eu om! 😛 )
Chiar ma uitam acum si nu stiu ce am mai gresit…
E cam ciudată platforma WP, şi pe mine mă scoate din pepeni de multe ori. Toţi se minunează cum de am eu atîta răbdare de fel, iar eu mă minunez cum de ei încă mai au computere, la lipsa lor de răbdare… 😆
În funcţie de browser (şi uneori, de tema blog-ului), unele tag-uri nu apar corect, spre exemplu Bold şi Italic. Mai sus, subliniam lipsa lui ă în ‘treacă’, însă nu ştiu dacă la tine apare îngroşat acel ă , poate de aceea nu ne înţelegem aşa cum ar trebui…
În fine… amănunte… să nu stricăm momentul poetic. 🙂
Până mi-a dat ultimul vers în cap, nu m-am gândit decât aşa: “Ce fain, ce fain poem de dragoste împlinită”… După ultimul vers, rămâne constatarea fără ultimul cuvânt. Că şi tristeţea are splendoarea ei!
E genul meu de a scrie de la extaz la agonie… of…. tot in rime scriu, da si tristetea e frumoasa… am scris parca pe undeva pe aici… 🙂
De la extaz la agonie, da, bine zici…Ai rădăcini adânci în viață, altfel nu-mi explic 🙂
Dacă-ţi doreşti să se sfârşească
Durerea şi tristeţea trebuie să ştii
Că ele-or dispărea în loc să crească
Când ai să încetezi a-l mai iubi.
Dar ţi-e mai dragă dragostea decât
Greu de-ndurat ţi-e dorul şi urât…
cred eu şi, dacă greşesc, cer iertare… 🙂
Nu gresesti, si nici nu ai de ce sa-ti ceri iertare, ti-ai dat deja seama ca eu iubesc iubirea in sine… si nu renunt la ea orice ar fi.
Pingback: Irealia | Zilele săptămânii noastre