Poveste în zori


Au deschis ochii amândoi odată. Au deschis ochii asupra iubrii din ei, si pentru ei. În acea dimineată au înteles. Privindu-se brusc, adânc, în ochi, direct din vis, direct în ochii lui, şi într-ai ei. El s-a vazut pe el însusi în ochii ei abia treziţi din somn. S-a văzut iubit blând, iubit senin, iubit albastru ca ochii ei. Ea s-a vazut pe ea însăşi în ochii lui. S-a văzut adorată ca o zeiţă din Olimp, s-a văzut frumoasă ca Afrodita, înţeleaptă ca Atena, dulce ca ambrozia. Şi de ce simţea că-l iubeşte mai mult, el vedea asta şi o adora mai intens. N-au spus nici un cuvânt, nici un zâmbet nu a fost necesar, nici o atingere nu mai avea loc. Doar mângâierea din ochii lor era deajuns. Sufletele lor s-au cunoscut atunci cu adevărat. Au vorbit fără să cuvânte, şi-au zâmbit fără ca buzele să li se mişte, s-au atins într-un dans divin. Şi razele soarelui, abia născute, au luminat brusc totul in jurul lor, dansand si ele nevazute. Sau poate strălucirea născuta din sufletele lor, impletite pe veci, a fost cea care a făcut asta.
Era un inceput dar şi un sfârsit, inceputul iubirii dar şi sfârşitul viselor lor.
Azi a fost timpul pentru psi-luneală.