Plecat eşti tu din viaţa mea
Pierdută sunt şi eu în ea
Departe eşti de visul meu
Aproape nu-s in gândul tău.
Cuvânt nespus apasă greu
Gest neîmplinit costă mereu
Se uită totul intr-o zi
Când gândurile n-or mai fi.
E prea târziu, şi noapte este
Este iubire? Nu, nu este
Este dorinta, împlinire?
Nu, este doar o amăgire
Un vis, ce parcă a fost cândva
Un dor ce se prelinge-n stea
În steaua care nu răsare
În locul ei iubire moare.
Iubirea moare şi reînvie
Dulce simtire, calda, vie
Poeme triste din trecut
Revin, mereu, din nestiut.
iluzia iubirii, dar si o iubire a iluziei? Poate nesiguranta iubirii, indoiala? Oricum, iubirea moare si renaste, poate pentru ca de fapt nu moare niciodata? Ador ideile astea, desi genereaza permanent intrebari, desi raspunsul e tot timpul acolo, in inima noastra.
Nu stiu, nu am gasit inca o logica a iubiri, poate pentru ca nu exista, pentru ca e in sine ilogica, de multe ori nici macar de catre cel aflat in cauza… Cateodata e nevoie de o singura privire, un singur cuvant, si iubirea renaste din propria cenusa, alteori o pierzi printre mii de cuvinte…. Cred ca da, e de fapt doar o iluzie.
Eu cred in iubire, desi nici eu nu am gasit definitia ei, dar nu are nevoie de definitie. Cum ai spus si tu, e ilogica, dar iubirea exista, fara nicio indoiala. doar ca fiecare o simtim si o descriem diferit. Mi-a placut cum ai descris-o in versurile tale.
Ma bucur ca ti-a placut.
Ceea ce lasă in urma ei nu este sigur iluzie…și, uite, ca dovadă, avem “cuvîntul nespus”… Frumos.
Crezi ca asta e dovada realitatii ei? Atunci…. multumesc.
Poeme triste, poeme vii… Dincolo de iluzie, există iubire…
Sper ca da.