Sufletul meu vibrează
Ca struna de vioară atinsă de vânt.
Inima mea vibrează
Ca frunzele ce toamna plâng.
Pleoapa mea tremură
Sub lacrima topită de cuvânt.
Dorul te-ntreabă
De ce revii, de ce lipseşti, pe rand?
Nimic, nicicând, nu mi-ai promis,
Da, ştiu
Dar inima nu inţelege acest cuvânt
Nu vrea promisiuni, te vrea în al ei gând
Pe tine doar,
Nimic nu poate înlocui
Îmbrăţişarea mută, dorul învingând.
Să te alung? Nicicând nu am să pot
Cum nu alungi fulgii de nea,
Căzând alene pe pamânt.
Să te chem? Da, o sa te chem din nou
Cum ploaia chem
Să stingă setea, trist curgând.
Chiar de nu vii, chiar dacă pleci apoi
Iubire poartă-mi si o vei primi oricând înapoi.