Sufletul meu vibrează

Ca struna de vioară atinsă de vânt.

Inima mea vibrează

Ca frunzele ce toamna plâng.

Pleoapa mea tremură

Sub lacrima topită de cuvânt.

Dorul te-ntreabă

De ce revii, de ce lipseşti, pe rand?

Nimic, nicicând, nu mi-ai promis,

Da, ştiu

Dar inima nu inţelege acest cuvânt

Nu vrea promisiuni, te vrea în al ei gând

Pe tine doar,

Nimic nu poate înlocui

Îmbrăţişarea mută, dorul învingând.

Să te alung? Nicicând nu am să pot

Cum nu alungi fulgii de nea,

Căzând alene pe pamânt.

Să te chem? Da, o sa te chem din nou

Cum ploaia chem

Să stingă setea, trist curgând.

Chiar de nu vii, chiar dacă pleci apoi

Iubire poartă-mi si o vei primi oricând înapoi.