Duzina de cuvinte… Ganduri

Imagine de aici
Plutesc, ganduri alambicate cad alandala in mintea mea. Or fi de la cerul plumburiu care ma apasa pe suflet? Or fi de la emotiile triste pierdute printre cuvintele nespuse? Creierul meu se chinuie sa le proceseze huruind ca un malaxor putin defect. Un murmur surd vibreaza in capul meu, si ma intreb, de ce nu las gandurile alea, ce ma strang ca un monstru cu sapte capete, sa treaca pur si simplu, fara sa ma afecteze in vreun fel. De ce le accept, de ce le permit sa se intinda ca un eventai fluturat de altcineva prin fata ochilor mei? Poate pentru ca unele dintre ele imi readuc in memorie momente pline de emotie, care ma umplu de o duiosie dulce si calda, care ma infioara si ma fac sa le vreau iar si iar in mine, sa le absorb ca uscaciunea pamantului ploaia. E un gand tamp, pentru ca stiu ca acele momente sunt unice si irepetabile, nu vor mai fi, nu ma vor mai atinge cu delicatetea lor. Nimic din ce a fost nu se va mai repeta, nimic din ce am simtit nu voi mai simti din nou. Poate e o marsavie din partea lor, a acelor ganduri, sa revina, sa nu-mi dea pace, sa-mi aminteasca, din nou, de el. Sau poate nu vor decat sa-mi devina asistenta la ceea ce va fi de acum inainte, sa ma faca sa inteleg ca ce a fost a fost, si ca ce e mai frumos abia acum incepe.

N-am vrut, dar iata ca am scris totusi o duzina dupa cuvintele propuse de psi.