Intrebare

Mergea. Privea. Continua sa faca tot ce facea si inainte. Si poate si alt fel de lucruri. Diferite. Dar nu mai era tot ea. Poate ca cea care s-a trezit in dimineata asta, este aceeasi cu cea care a vrut sa doarma aseara. Dar nu a reusit. Dar cu siguranta nu mai este cea care s-a trezit intr-o dimineata de iulie, sau de iunie. Poate nu este decat mai obosita, mai debusolata putin. Poate a obosit sa astepte. Sa viseze. Sa doreasca.  Nu mai vrea sa spere lucruri de nesperat. Nu mai vrea sa astepte momente de vis uitat. Si chiar a inceput sa uite. Doar a inceput. Dar un inceput e valoros intotdeauna. E un prim pas dupa care e mai usor sa le faci pe celelalte. Ramane un gol in urma celor pe care si le refuza de acum inainte (sau care ii sunt refuzate, fara a fi decizia ei in totalitate). Un mare gol. Va fi el reumplut vreodata cu ceea ce trebuie? Cu ceea ce are nevoie sufletul ei? Exact cu asa ceva? Sau doar va fi un fake? O aparenta de iubire, o aparenta de emotie, o imitatie de pasiune… doar o pacaleala, din care se va trezi destul de repede, si care va lasa in urma doar suferinta, a ei, sau mai ales a altora. Poate e mai bine sa ramana doar ea si golul din sufletul ei. Sa se impace cu el. Sa se iubeasca reciproc, si sa fie deajuns. Poate ca asa ar intelege ca de fapt nimic si nimeni din afara nu poate umple acel gol. Doar ea. Ca nu are nevoie de nimeni care sa o faca sa iubeasca. Doar de ea insasi. Ca daca nu se poate iubi suficient incat sa umple golul din inima ei, nu va putea iubi nici pe altcineva atat cat trebuie, si asa cum trebuie. Nici prea mult si nici prea putin, nici prea relaxat, nici prea inrobitor, nici prea indiferent, nici prea sufocant. Doar sa iubeasca, simplu. Si sa primeasca inapoi masura iubirii ei. Nici mai mult, nici mai putin. Nu ca ar fi neaparat nevoie de a mai primi iubire. Pentru ca golul nu ar mai exista oricum. Nici o nevoie anume nu ar mai cere asta.

E doar teorie? Sau chiar e posibil asa ceva?