Doar o zi

Am asteptat cu nerabdare ora 12. Mai intai ca sa se termine o zi, o zi de cosmar as putea spune, in care s-a adeverit cu varf si indesat ghinionul de marti (ghinioanele in cazul meu), o zi care m-a epuizat efectiv fizic si psihic. Apoi ca sa inceapa o alta zi, o zi de miercuri, in care ar trebui sa-mi cant cat ma tine gura: Astazi e ziua meeeeaaaaa, Zi fruomoasa ca mineeeeeeeee. Dragut, nu? Sunt singura cu claculatorul, in aceasta noua zi a mea. Dar ma simt bine cu mine, mi-a trecut putin starea de mai devreme, dupa ce am dormit vreo doua ceasuri. Dar nu, gresesc. Nu sunt singura. Si in fata mea nu e doar calculatorul, ci sunteti voi cei care ma cititi din cand in cand, si pe care va citesc de cate ori am timp. Voi cei care ma  intelegeti si imi scrieti cuvinte frumoase, nascute din sufletele voastre minunate. Voi cei care ma faceti sa zambesc fericita de cate ori va citesc cuvintele blande sau putin critice :-), cuvinte inspirate, voi cei care aveti rabdare cu vorbele nascute de sufletul meu zapacit. Si nu pot decat sa va multumesc.

Ma astepata o zi dificila, in care sper sa revolv macar partial problemele care au navalit efectiv peste mine de ceva timp. Ca sa va amuzati (sau nu) am sa va povestesc doar ce m-i s-a intamplat vineri cand m-am intors acasa.

Ajunsesm de vreo 10 minute. Parcasem masina ca de obieci in fata portii. Este ceva distanta fata de sosea. Ma uit intamplator pe geam, si vad socata un barbat care imi facea semne disperate cu mana. De la mine din curte. Cu poarta incuiata de manuta mea cand am venit acasa. Pe unde intrase? Am vazut imediat ce am iesit afara ca poarta de acces cu masina era larg deschisa. Cum? Habar nu aveam, ca poarta aia se deschide numai din interior. In fine, ma apropii si omul imi spune sa nu ma sperii ca s-a intamplat ceva cu masina mea.  Ies afara. Da. Se intamplase ceva, clar. Capota era ondulata, cupola indoita, etc. In strada parcat un camion. Soferul era omul cu semnele. Si imi spune ca, din mers, i-a sarit roata de rezerva. Unde? Pe masina mea, si de acolo in poarta, care a zburat de parca ar fi fost un fulg, desi e grea ca eu abia pot sa o deschid. Asta e doar una din belele, ca mai sunt si altele… Ma bucur doar ca nu am venit acasa 10 minute mai tarziu si nu am fost in zona la faza respectiva, ca nu stiu zau….

Atat pentru ora asta. Va pup pe toti. Asa, ca de ziua mea 🙂