Și iată că vara s-a dus
Mândrul soare nu mai stă mult, acolo sus
Va străluci iarăși, încet, timid
Frunzele triste arămind.
Visul de toamnă se trezește iar
Cu vântul care mi se joacă-n păr
Cu verdele ce-n roșu, galben se transformă
Și puștii îmbrăcati în uniformă.
Ploaia din nou va curge liniștit
Cu lacrimi … picături de infinit
Din suflet ele se vor stoarce
Tristețea nu se mai întoarce.
O frunză mică vrea să mai ramână
E poate tânără, are abia vreo lună
Dar este singură, acolo legănată-n vânt
Si sigur va cădea și ea curând.
Și pământ reavăn ea va deveni
O alta frunză dulce va hrăni
Și viața sens iarăși va căpăta
O noua șansă blândă să ne dea.