S-a dus vara

Și iată că vara s-a dus

Mândrul soare nu mai stă mult, acolo sus

Va străluci iarăși, încet, timid

Frunzele triste arămind.

 

Visul de toamnă se trezește iar

Cu vântul care mi se joacă-n păr

Cu verdele ce-n roșu, galben se transformă

Și puștii îmbrăcati în uniformă.

 

Ploaia din nou va curge liniștit

Cu lacrimi … picături de infinit

Din suflet ele se vor stoarce

Tristețea nu se mai întoarce.

 

O frunză mică vrea să mai ramână

E poate tânără, are abia vreo lună

Dar este singură, acolo legănată-n vânt

Si sigur va cădea și ea curând.

 

Și pământ reavăn ea va deveni

O alta frunză dulce va hrăni

Și viața sens iarăși va căpăta

O noua șansă blândă să ne dea.