Leapşa care te inspiră

Aţi auzit de Topul Românilor Inspiraţionali? Eu până de curând nu auzisem. Dar am intrat pe linkul de mai sus şi am fost impresionată. E minunat să-i poţi vota pe prietenii la care ţii, de la care ai ce învăţa, care te ajută să fii mai bun. Pe mine mă inspiră toţi cei din familia mea, prietenii care ţin la mine, şi care mă fac să mă gândesc la ei în fiecare zi, minunaţii membri ai clubului psi de la care am tot timpul ceva nou de aflat, şi toţi cei care ma citesc şi pe care îi citesc la rândul meu.
Daca ai şi tu prieteni care te inspiră si vrei să participi la această leapşă citeste aici

Drumuri

Îmi plac drumurile. Drumurile în afara orașelor, drumurile prin câmpii întinse, prin păduri umbroase, printre munți semeți. Drumuri spre libertate. Spre nicăieri. Drumuri la capătul cărora poate fi orice. Te poate aștepta oricine. Dar nu-mi place să fiu singură pe astfel de drum. Ci sa ma țină cineva de mână. Și eu să stau doar în scaunul din dreapta, să privesc panglica nesfârșită și unduioasă a șoselei. Atunci abia simt că sunt una cu drumul. Cu verdele frunzelor și cu albastrul cerului. Toate culorile pământului, toate imaginile perindate în viteză prin fața ochilor, vin spre mine, trec prin mine, prin trupul meu, prin inima mea, prin sufletul meu, îmi invadează fiecare celulă, fiecare nerv, fiecare globulă de sânge, îmi preiau gândurile și emoțiile și rămân pierdute în urmă. Mă curăță și mă luminează. Mă fascinează. Mă transformă. Atunci pot avea revelații. Atunci pot  ințelege că sunt doar o părticică din tot, din orizontul îndepărtat, de care ma apropii mereu fără să-l ating vreodată. Atunci înțeleg că orice vis se poate împlini. Numai să alegi drumul potrivit, cel spre tărâmuri frumoase, cel spre miazăzi, să ai mereu soarele drept reper, să te încălzească lumina lui blândă. Îmi place să merg în neștire și atunci când ploua. Dansul ștergătoarelor pe parbriz îmi creeaza o stare de transă. Firele de apă scurgându-se fără logică pe geamuri mă face să mă întreb dacă există vreo logică în existența mea. Sau daca trebuie să existe una. Dacă nu e mai bine să o las să curgă, pe firul ei de apă, pe șoseaua care se așterne în fața, fără întrebari, fără răspunsuri, doar savurand tot ce îmi iese în cale, luând tot ce e bun din ce îmi oferă ea, viața.

Drumurile chiar sunt ca viața. Nu conteaza prea mult nici începutul și nici sfârsitul lor. Conteaza doar drumul în sine, cum îl parcurgi, emoțiile, trăirile, dorul cu care îl stăbați. Drumurile sunt ca timpul. Trec prin noi cu o viteză uluitoare, lăsând în urmă doar amintiri.