Tu mă vezi?

Mă simt ca şi cum aş fi dispărut. Ca şi cum aş fi invizibilă. Vizibil e doar fumul de ţigară care iese in rotocoale alburii, şi umple golul din jurul meu. Unii oameni ma vad totuşi, sau mă simt, aşa cum sunt cu adevarat sau total diferit. In funcţie de percepţia lor despre ei inşişi. Cei care mă vad au doua variante doar… să mă iubeasca sau sa mă urască. Nu există cale de mijloc. Nu pot fi indiferenţi. Nu au cum. Pentru că ei mă văd. Indiferenţa ramâne celorlalţi. Unii dintre ei mă iubesc şi nu pot să nu mă întreb de ce. De unde vine iubirea asta, şi de ce vine? „Iubim de fapt ceea ce ne lipseşte” spune Octavian Paler. Poate ei văd în mine ceea ce nu sunt cu adevărat. E doar o proiecţie a ceea ce visează ei aplicată asupra mea. Şi poate fi la fel de bine reală sau total falsă. Poate eu doar am fost la îndemână. Şi acea proiecţie a căzut pe mine din pură întâmplare, eu neavând nici un merit în asta. Doar că am fost la locul şi momentul potrivit, sau poate nepotrivit. Şi cei care mă urăsc la fel. Exista deja ura în ei. Şi o proiecteaza asupra celor pe care ei îi văd. Dar eu? Nici eu nu îi văd pe toţi cei din jurul meu. Pe unii doar îi întrezăresc.  Pe alţii aproape că nu pot să-i disting. Iar pe alţii îi vad clar ca lumina zilei. Ii vad pe cei care mă iubesc dar nu-i pot iubi şi eu. Îi vad şi pe cei care mă urăsc dar nu-i pot urî la rândul meu. Şi ii mai văd şi pe alţii, pe care îi iubesc. Dar, din păcate sunt din cei care nu mă vad pe mine, din cei indiferenţi. Câteodată îmi doresc să dispar.

În grădină

Miu este un motan

Mititel și dolofan

Care miaună mereu

Și la bine și la greu.

Iese ziua la plimbare

În grădina mult prea mare

Se întâlnește cu furnica

Cară toată ziulica,

Vede și un pițigoi

Dintre cei frumoși, de soi,

Aude și-o ciocârlie

Care cântă pe câmpie.

Trage apoi de-un fir de iarbă

Care repede-l înțeapă

Și ii zice: fugi de-aici

Nu vezi? Calci peste furnici.

Când o floare a mirosit

De polen s-a îngălbenit

Și a stănutat subțire

Până și-a venit în fire.

Și cum alerga voios

Lângă el căzu pe jos

Un măr roșu uriaș

Mai să-l prindă pe poznaș

Și atunci fugi în casă

Și se ascunse sub masă.

În grădină-i dubios

Și cum el e cam sfios

Adormi cât ai clipi

Numai pâna a doua zi.