Toamna mea

Toamna cernită îmi plânge pe umăr

Cu frunze albastre de dor nesfârșit

Cu lacrimi pierdute-n petale de stele

Cu tristeți adânci ce nicicând nu mor .

 

Zâmbetul tău rar mai apare

În nori de cuvinte mereu îl strig

Doar ploaia din vis curge-n surâsuri

Dar cerul adânc e mereu senin.

 

Sunt triste vorbe uitate a fi spuse

Din inimi iubirile nu mai răsar

Sunt note suave prin timp rătăcite

Pe-un portativ al nimănui.

 

Ea este toamna mea caldă și blândă

Covoare de șoapte de aur foșnind

Doină purtată de vânt despletită

Deschide-ți sufletul și o vei primi.