Toamna mea

Toamna cernită îmi plânge pe umăr

Cu frunze albastre de dor nesfârșit

Cu lacrimi pierdute-n petale de stele

Cu tristeți adânci ce nicicând nu mor .

 

Zâmbetul tău rar mai apare

În nori de cuvinte mereu îl strig

Doar ploaia din vis curge-n surâsuri

Dar cerul adânc e mereu senin.

 

Sunt triste vorbe uitate a fi spuse

Din inimi iubirile nu mai răsar

Sunt note suave prin timp rătăcite

Pe-un portativ al nimănui.

 

Ea este toamna mea caldă și blândă

Covoare de șoapte de aur foșnind

Doină purtată de vânt despletită

Deschide-ți sufletul și o vei primi.

11 thoughts on “Toamna mea

  1. În nori de cuvinte trec şi eu, fugar, alungat de vînt mereu spre alte zări. Îţi las un semn de carte – şi anume trefla, că-i de ghindă – să-ţi poarte noroc. 😉

  2. Desi anotimpul meu preferat e primavara totusi toamna are si ea ceva special,ceva tainic,o frumusete ascunsa,culorile frunzelor,mirosul de toamna….Sa luam de la fiecare anotimp frumosul din el si sa ne bucuram caci tainele mici de azi vor fi sarbatori pentru sufletele noastre 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *