Toamna cernită îmi plânge pe umăr
Cu frunze albastre de dor nesfârșit
Cu lacrimi pierdute-n petale de stele
Cu tristeți adânci ce nicicând nu mor .
Zâmbetul tău rar mai apare
În nori de cuvinte mereu îl strig
Doar ploaia din vis curge-n surâsuri
Dar cerul adânc e mereu senin.
Sunt triste vorbe uitate a fi spuse
Din inimi iubirile nu mai răsar
Sunt note suave prin timp rătăcite
Pe-un portativ al nimănui.
Ea este toamna mea caldă și blândă
Covoare de șoapte de aur foșnind
Doină purtată de vânt despletită
Deschide-ți sufletul și o vei primi.
Gingase versuri… si cu tâlc.
Să-ți fie toamna un anotimp al împlinirilor!
Multumesc. Si tie la fel!
…sunt sufletul-dmd și-mi place toamna …tu scrie-i mai departe 🙂
Ma bucur suflete ca esti… O sa-i mai scriu si toamnei din cand in cand… 🙂
În nori de cuvinte trec şi eu, fugar, alungat de vînt mereu spre alte zări. Îţi las un semn de carte – şi anume trefla, că-i de ghindă – să-ţi poarte noroc. 😉
Multumesc 🙂
Pe mine ma termina psihic Toamna! In schimb , versurile tale , sunt atat de frumoase!
Daca iti reda cat de cat buna dispozitie ma bucur mult… Nici eu nu pot spune ca e anotimpul preferat dar incerc sa iau ce e bun si frumos din el.
Buna dispozitie?Hm…nu chiar….sunt la nivel maxim de testosteron acum :D.
Desi anotimpul meu preferat e primavara totusi toamna are si ea ceva special,ceva tainic,o frumusete ascunsa,culorile frunzelor,mirosul de toamna….Sa luam de la fiecare anotimp frumosul din el si sa ne bucuram caci tainele mici de azi vor fi sarbatori pentru sufletele noastre 🙂
Asa este. Are si toamna farmecul ei aparte. Sa ne bucuram de ea…