Răzvrătirea – prima parte

Cei doi sori păreau că se privesc în oglindă. Se aflau permanent într-o opoziție totală, perfect simetrică. Doar la mijlocul zilei se suprapuneau şi deveneau unul, pentru doar câteva fracțiuni de timp. Nu s-a știut niciodată care dintre ei îl eclipsa pe celălalt.  Și nici nu conta prea mult. Oricum erau identici, ca doi frați gemeni monozigoți, atât de asemănători, încât, cei ce locuiau acea planetă, pe care cei doi sori o luminau și încălzeau, nici nu s-au mai obosit să le dea nume diferite, zicîndu-le ambilor doar Dzio. Ei răsăreau în același timp şi apuneau fiecare de partea cealaltă în aceeași fracțiune de timp, apusurile și răsăriturile fiind identice şi uimitor de sincronizate. Existau desigur aparate extrem de precise care monitorizau în fiecare moment în ce poziție se aflau cei doi Dzio. Și aparatele acestea calculau permanent evoluția acestora, încercând să descopere momentul primei nesincronizări din istorie. Moment ce ar fi însemnat începutul sfârșitului. Asta pentru că sincronizarea celor doi Dzio era de fapt motorul a tot ce exista pe planeta aceea. Nimic nu ar fi funcționat acolo așa cum era scris să o facă, fiinţe inteligente sau nu, plante, roci, ape, flux si reflux, vulcani, curenți de aer, daca cei doi ar fi avut cea mai mică fracțiune de timp de întârziere unul față de celălalt.  Planeta insăși părea despărțită de o oglindă uriașă. Tot ce se întâmpla pe o parte a ei era identic cu ce se petrecea dincolo. Daca un vulcan erupea pe o parte, în același timp un vulcan identic erupea pe cealaltă parte.  Când o furtună începea aici, dincolo se petreceau lucrurile la fel, vântul bătea cu aceeși intensitate, picăturile de ploaie erau în număr identic, fulgerele loveau în același timp și cu aceeași putere. Și ființele se nășteau în același timp, perfect simetric. Arătau la fel, creșteau la fel, acționau la fel, erau de fapt două copii identice ale unuia dintre ei, fără să știe nimeni vreodată care era originalul și care copia. La naștere cei doi primeau în mod automat același nume și deveneau destul de repede conștienți unul de celălalt, urmând să mențină întrega lor viață o legătură emoțională extrem de puternică. Doar visele le erau câteodată diferite. Dar dacă se întâmpla aşa ceva, acestea erau uitate de fiecare dată, pentru că altfel ar fi născut apoi gânduri sau emoţii diferite, aşa ceva nefiind posibil.  Până și în interior erau construiți într-o oglindire perfect simetrică. Jumătatea stângă era identică cu cea dreaptă. Centrul de comandă era format din doi lobi perfect asemănători, care produceau aceleași gânduri, centrul emotional era și el format din doua inimi, care aveau aceleași sentimente mereu. Chiar și celulele erau formate din doi nuclei identici. Și așa mai departe.

Dar ce se întâmpla chiar la mijloc, între cele doua jumătăți, acolo unde ar fi trebuit să fie oglinda. Nimic. De căte ori o ființă ajungea acolo se întâlnea cu fratele său identic, se suprapunea cu el preţ de câteva secunde și trecea în partea cealaltă, iar copia o înlocuia trăind aceeași viață, doar că de cealaltă parte. Nu existau nici un fel de restricții. Pentru că nu erau necesare, totul decurgea așa de la sine, fără nici un efort din partea nimănui.  Și totul depindea de energia similarității celor doi Dzio. De aceea măsurarea sinconizării lor până la cea mai mică unitate de timp posbilă era absolut vitală.

Ființele inteligente erau împărțite în caste. Casta superioară era numită casta savanților. Întradevăr ei știau totul. Fără să fi învățat ceva anume, fără să le fi explicat cineva vreodată ceva. Așa se nășteau. Ei monitorizau cei doi sori, viața și nonviața pe planeta dublă. Ei stabileau regulile, atunci când era nevoie de ele. Ei decideau din ce castă vor aparține ceilalți nou născuți. Ceilalți puteau fi intelectuali sau să aparțină castelor inferioare, acestea fiind mai multe la număr, în funcție de abilitățile primite ulterior. Apartenența la o casta sau alta nu era dată de familia din care provenea individul ci de capacitățile mentale cu care acesta era înzestrat. Era evaluat la scurt timp după naștere și intra în programul de pregătire adecvat, program în cadrul căruia primea toate cunoștințele de care urma să aibă nevoie. Oricum, tuturor ființelor inteligente li se implantau odată cu acele cunoștințe teoretice și practice și o sumă de emoții posibile a le avea, acestea fiind doar din cele pozitive, precum compasiunea, iubirea aproapelui în general și în special a fratelui de pe cealaltă parte a lumii, corectitudinea, respectul față de modul de viață de pe planetă, față de ce îi era superior, egal sau inferior, dar și față de viața însăși în toate formele ei, etc. Aceasta nu însemna că din naștere aceste ființe nu erau capabile să aibă și altfel de sentimente, doar că ele erau trecute pe un fel de plan doi, fiind înăbușite din fașă de cele implantate ulterior.

Derzis era programator  și trăia într-un mic orășel numit Sunia, construit în jurul unei fabrici de roboți. Se ocupa în special de sincronizarea roboților produși aici cu cei de pe partea cealaltă. Aceasta nu era automată ca la ființele vii, și nu mai depindea de cei doi Dzio, ci de mințile ingenioase ale celor care îi construiau şi programau. Era obligatoriu ca acești roboți care deserveau pe cei din partea de est a planetei să reacționeze identic cu cei din vest, altfel ar fi declanșat conflicte imposibil de imaginat de către locuitori și pentru care nimeni, nici măcar savanții, nu prevăzuseră căi de rezolvare. Derzis făcea deci parte din casta intelectualilor, a celor care primiseră tainele învățăturii încă de mici copii. El învățase pe parcursul uni an tot ceea ce avea nevoie pentru a înțelege în mod superior lumea interioară și exterioară, și a căpăta abilități telepatice deosebite, precum si unele abilități practice, aproape inexistente la majoritatea dintre locuitori, pentru că tot ce presupunea efort fizic era efectuat de roboți. Cei din castele inferioare învățau tot ce aveau nevoie pe parcursul unei singure zile de studiu, în care asimilau toate cunoștințele de care ar fi avut nevoie vreodată pe parcursul vieții lor.

În dimineaţa aceea Derzis se trezi cu un sentiment ciudat. Visase ceva, ceva important simţea el, dar nu reuşea să-şi amintească nimic. Plecă îngândurat la fabrică concentrat mai mult pe visul pierdut decât pe drumul pe care îl avea de parcurs. De cele mai multe ori îi plăcea să conducă el însuși vehicolul, dar acum îl lăsă pe acesta să facă toate manevrele necesare pentru a ajunge la destinație. Încerca să-şi aducă aminte, deşi ştia că nu ar trebui să facă asta, întrucât un vis uitat nu trebuia să fie decât atât şi nimic mai mult. Dar îl obsedau emoţiile simţite în timpul nopţii şi nu se putea gândi la altceva. A încercat chiar să se conecteze cu fratele lui de pe cealaltă parte şi să afle daca el ştie de vis, dar Derzis al doilea nu părea să fie pe aceeaşi lungime de undă. Şi era limpede că nici el nu avea amintiri referitoare la acel vis.

Dar când intră în fabrică și se îndreptă înspre standul cu roboții aflați în lucru avu o revelație. Brusc realiză că visase că si el era tot un fel de robot, și avu niște sentimente ciudate, pe care nu le-a mai simțit până atunci, un fel de nemulțumire interioară, de nesiguranță, neîmplinire, amestecate chiar cu ură. Era oarecum șocat că există în el astfel de trăiri, și pot fi provocate de un vis. Un vis ciudat și inexplicabil.

4 thoughts on “Răzvrătirea – prima parte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *