Ferestre deschise spre inimi visez
Parfum rătăcit izvorăşte din flori ce nu cresc
Suflete aprinse de dor mă înconjor
Mă întreabă unde s-ascunde al vieţii mele fior.
Eu nu le răspund, stau doar şi le privesc
Şi simt cum mă înalţ tot mai sus şi aripi îmi cresc
Urc pe o firavă rază de soare spre cer
Nu vreau să mă opresc până ajung la el.
Dar norii mă întreabă şi ei, de ce plâng
De ce lacrimi rotunde nu pot să alung
Şi vântul răzbate până în mine adânc
Stinse suspine în umbra sufletului eu strâng.
Te întreb şi eu, împreună cu noaptea grăiesc
Tu nu vezi stelele pe care cu dor le privesc?
Luna nu-ţi spune şi ţie aceleaşi uitate poveşti?
Şi te intreb, iar şi iar. Unde eşti?
