Ploaia

Ploaia îmi curge albastră prin vene plângând

Comoară de lacrimi pe streșini uitate alunecând

Sărut nesfârșit între buze de cer și însetatul pamânt

Rădăcini lacome urcă haotic, apa vieții căutând.

 

Soarele doarme în perne pufoase de nori

Vântul îl leagănă să nu se trezească astăzi în zori

Ceața îi așterne cearceafuri albe scrobite de dor

Frigul să nu-l atingă pe al razelor dulce fior.

 

Octombrie bate în geamuri cu râuri de frunze și ploi

Vrea să-i recit poezii din cuvinte inventate de iubirea din noi

Tu să mă ajuți pe hartie frumos să le aștern

Toamnei sa îi trimit o îmbrățișare într-un catren.

 

Aerul rece cristalin îl respir și mă înviorează cu al său dulce venin

Îmi înfioară trupul și mintea mi-o trezește senin

Din visul de-o vară, de-o noapte, de-o oră de chin

Și îmi așterne în față, în liniștea ploii, al vieții destin.

7 thoughts on “Ploaia

  1. Soarele doarme în perne pufoase de nori

    Vântul îl leagănă să nu se trezească astăzi în zori

    Ceața îi așterne cearceafuri albe scrobite de dor

    Frigul să nu-l atingă pe al razelor dulce fior.

    Cat de frumos 😡

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *