Vânt de toamnă

Colinda vântul, fluier îngheţat

Alungă norii pe un cer pictat

Din alb şi albastru, cenuşiu e acum

Păsări străine caută alt drum.

 

Apusul doarme, nimeni nu-l văzu

Ziua e tristă, tot mereu scăzu

Noaptea îşi întinde aripile gri

Liniştea curge, cine o auzi?

 

Amintiri cad de undeva de sus

Îşi încălzesc visele în somnul dus

Colindă vântul, cântec revărsat

Iubiri alungă, unde au plecat?

 

Duzina de cuvinte – Gânduri

Fiecare individ este o lume întreagă. Atât de complexă încât nimeni n-o poate descifra sau înţelege în totalitate. Culmea e că nici individul însuşi nu poate face asta. Nu este niciodată timp pentru asta. Suntem cu toţii închişi  în propria lume interioară şi totuşi nu ne cunoaştem cu adevărat. Asta pentru că ne lăsăm mereu conduşi, ca de o voce străină, de zăpăceala minţii noastre, de zumzetul continuu al gândurilor, care mereu au câte o sugestie clar exprimată, o justificare de adus,  o vină de căutat, în exterior bineînţeles.  Şi nu mai reuşim să ascultăm liniştea. Liniştea sufletului. Nu mai găsim calea spre armonie. Poate dacă mintea ar tace, ne-ar fi mult mai uşor să găsim soluţiile la problemele noastre. Starea de conflict interior ar dispărea. Dar e foarte greu să o faci să tacă. Şi încercarea asta nu te face la început prea fericit. E o luptă, şi deobicei mintea e mult mai perseverentă decât noi. Ea pare că ne cunoaşte cu adevărat. Şi incercările ei de manipulare de obicei reuşesc.

Singura soluţie este să încercăm să fim cât mai înţelegători şi afectuoşi atât cu noi înşine căt şi cu lumea exterioară.

Aceasta a fost duzina scrisa de mine la propunerea lui psi.