Doar atunci când eram lângă tine știam să visez că zbor
Și mă pierdeam pe mine în noi, iar cerul mi-era plin de culori
Și luna răsărea doar pentru bucuria mea de-a te avea
Pe tine doar, nimic nu-mi doream, nimic altceva.
Doar când la tine gândeam dorul era izvor, nesecat în mine curgea,
Inima șoptindu-ți numele adânc tresărea
Mâna flămândă o căuta mereu pe a ta
Soarele credeam că numai pentru tine lumina.
Doar acum când visele adormite îmi sunt
Liniștea parcă a cuprins întregul pământ
Nimic nu mai doare, de nimic nu-mi e dor
Păsări mă strigă cu al lor țipăt, dar eu am uitat să zbor.
Frumos 🙂
Multumesc 🙂
Trebuie din nou sa zbori.Tu dorule,nu esti un om care sa priveasca doar in pamant!
O zi si un weekend minunat!
Multumesc. La fel si tie.
Superb.
Multumesc surioara 🙂
🙂
Cine a zburat o dată…nu va uita niciodată bucuria ameţitoare a înălţimilor. Să zbori iarăşi! Trebuie! 🙂
Trebuie sa mai astept putin, sa creasca iar aripile 🙂