Răsare luna tristă peste ochii mei
Pe gene stelele îmi aprind scântei
Soarele mă sărută ca de bun rămas
Gându-mi la tine face iar popas.
Mă întreabă alene, oare cine eşti
Ai apărut într-o seară din cartea cu poveşti?
Ai coborât pe-o rază albastră ca un cer
Sau te-am creat chiar eu din al cuvintelor mister?
Privirea din safire aprinse eu am desenat
Inima dintr-o dulce strofă am inventat
Îmbrăţişarea, ramuri de măslin am împletit
Sărutul din petale parfumate a izvorât.
Sau poate vis ai fost în al minţii somn
Un dor de dragoste şi niciodată om
O vrajă ce în inimă mi-a răsărit
Iubire ai fost, şi vei rămâne până la sfârşit.
Wow! Scrii foarte foarte frumos! Versurile tale sunt sincere, melodioasa… adevarat poetice!
imi place!
Multumesc mult. Ma bucur ca iti place si bine ai poposit pe la mine pe blog…
Si eu ma bucur ca am descoperit blogul tau 🙂
Versuri minunate! Felicitari !
Multumesc mult. Cand mai veniti prin oras anuntati-ma, poate il vedeti pe smecherul cel mic 🙂
Nu am mai auzit atatea cuvinte frumoase impreuna!
Multumesc.