De ce o inimă poate să râdă
Şi totodată ea să plângă?
De ce un suflet poate fi atât de fericit
Uitând senin că totul are un sfârşit?
Este real ce simţi când inima-i nebună?
E adevărat sau totul i-o minciună?
Ce trupul simte dulce şi feeric
Este lumină sau adâncul întuneric?
Ce este azi va exista şi mâine?
Iubirea adânc în suflet va rămâne?
Sau vei uita privind în altă parte
Citind un alt roman, o altă carte?
Imposibila desăvârşire în faţa ta mă încovoi
Frustrare trăită cu patimă în absolutul din noi
Suflet caşetic în metempsihoză sperând
Proces de ablaţie, superficialul purificând.
*
Miracol, rapsodie a vieţii ne-a fost dat să trăim
Canon ne este însă, nefericirea noastra altora atribuim
Cearcăne ale inimii, proces de acomodare neterminat
În odaliscă, coşmar în voaluri de iluzii înveşmântat.
***
Postarea cu nr. 300
Şi pentru că număr 300 se împlini
Zic: Se cuvine a vă mulţumi
Că mă citiţi, deşi e pentru voi canon
Patimă pentru mine. Şi e de bonton
Blog ca să ai, versuri să scrii,
Despre iubire, nesfârşite rapsodii
Nopţi să nu dormi, treaz iar să stai
Cearcăne vinete a doua zi să ai
Şi să citeşti plin de frustrare
Blog după blog… care de care mai tare.
Desăvârşire să-ţi doreşti apoi
Şi pentru acomodare să munceşti vioi
Scriind… miracol... versuri mai de soi.
Iar despre ablaţie, caşetic şi metempsihoză chiar vă rog să scrieţi voi :-).
Aceasta a fost duzina (sau duzinile) scrise dupa cuvintele propuse de clubul psi.
