Zăpada

27[1]

Inima mea zăpadă purta în ea

Candidă, veselă, strălucitoare

Mi-arăta calea, pașii mi-i călăuzea

Înspre iubirea tămăduitoare.

 

Gândurile mele zăpadă cern în ele

Rece, aspră și amăgitoare

Mă rătăcesc ca în ploaia de stele

Să sper mereu? Neștearsă întrebare.

 

Sufletul meu zăpadă e mereu

Albă și pură, atotcuprinzătoare

Din cer a curs și se întoarce-n el

Când se topește sub înaltul soare.