Calde silabe pe degete-mi stau
Tastele fine le aşteaptă. Le vreau
Pe ele să curgă în versuri de dor
Să-şi poarte iubirea ca pe-un tainic odor.
Gânduri uitate pe alb se înşiruiesc
Straie de cerneală cuvintelor le cresc
Magia albă transformă nebunul vis
În albastra fantomă a verbului scris.
Foile cad apoi grele de sens
Adorm fericite în visul cel dens
Iluzia vieţii o poartă adânc
În carnea lor albă, cerneala o plâng.
Poezie inspirata de cadoul virtual oferit mie de Gandeste limpede.
Foarte frumos ! 🙂
Noroc cu draga de Gandeste limpede (ups… nici eu nu stiu cum o cheama pe ea) ca m-a inspirat cu cadoul ei minunat 🙂
:D:D
Superbă poezie. Îţi alunecă pur şi simplu cuvintele…pare atât de firesc. Mă bucur că te-am inspirat să o scrii!
P.S: Teo, încântată de cunoştinţă:D
Si eu la fel de incantata. Iti multumesc, chiar nu aveam inspiratie sa scriu nimic acum. Deci aceasta poezie iti este dedicata 🙂
Sunt onorată. La cât mai multe litere înşirate pe hârtie!:*
Foarte frumoasă poezie! Ce frumos curg cuvintele, precum clipocitul unui izvor!
Mi-ai amintit de maşina de scris, cu ţăcănitul tastelor ei…Mda…. pe vremuri…
Să ai o zi frumoasă! 🙂
Multumesc la fel. Trebuie sa fie foarte romantic sa scrii la o masina de scris asa alba si frumoasa…
tare frumos 🙂
Tare multumesc 🙂