![pierduta[1]](https://i1.wp.com/dordefemeie.com/wp-content/uploads/2012/12/pierduta1.jpg?resize=320%2C306)
Mă pierd de mine în visul tău
Mă rătăcesc uitată prin sufletul meu
Mă doare fericirea ce-aş putea-o avea
Mă arde lacrima căzută în inima mea.
Mă cântă dorul în triste cuvinte
Mă topeşte fiorul în aducereaminte
Mă cheamă noaptea luna s-o ascult
Mă ameţeşte steaua ce-o priveam demult.
Mă aşteaptă visul noaptea să-l alin
Mă doreşte golul de dincolo de chin
Mă cuprinde liniştea ce n-o pot avea
Mă iubeşte viaţa, eu n-o pot iubi pe ea.
“Ma iubeste viata, eu n-o pot iubi pe ea” Cunosc sentimentul …
Foarte frumos spus.
Ma bucur ca nu sunt singura care simte asa 🙂
De ce te chinui,ma ierti,in acest hal?!
Daca ai o adresa,care ar fi ea,trebuie sa o denunti!
Ea va trebui sa raspunda Craiasa!
Pe cine sau ce sa denunt? Viata? 🙂
Cred ca determinarile sunt mintea ta,frumoasa doamna!
Pana la urma,accepta dragostea celui ce zice “te iubesc”!
Noroc ca stau bine cu motivarea personala ca daca citeam poezia asta cand m-am dat jos din pat, ma culcam la loc 🙂 Prea mult suferinta, eu iubesc viata, dar frumoasa poezie. Felicitari!
Multumesc 🙂