Din depărtări străine a revenit la mine dorul
S-a aşezat la masa mea şi a m-a privit trezind fiorul
Mi-a şi vorbit în noaptea liniştii pierdută
L-am alungat atunci c-o lacrimă căzută.
M-a sărutat încet pe gânduri răvăşită
Fără de milă m-a atins pe inima rănită
Strigăt am fost, nu vreau să mai ascult nicicând
Chemarea lui săpată adânc în suflet şi în gând.
Până şi luna a plâns atunci privind spre mine
Cu albe şi şoptite lacrimi în zori tăcute şi senine
Mi-e dor acum chiar şi de dorul pentru tine
I-aş cere să revină …. că este tot ce ai lăsat în mine.
Uite,vezi,din nou nu ma pot abtine sa nu remarc frumusetea si sensibilitate ta sufleteasca!
O singura parere o am insa diferita fata de cele spuse de tine: nu vei alunga niciodata dorul cu perlele- lacrimi din ochii tai…Ele vor uda o floare deosebit de frumoasa si inmiresmata care poate fi numita Dragoste sau asa cum deja o stim Dor de femeie.
O femeie frumoasa,sensibila si cu mult talent!
Ce pot sa-ti raspund… decat multumesc.
Ce poezie plina de…sensibilitate! Ca majoritatea pe care le scrii, de fapt!
Multumesc… tu trebuie sa stii… prea multa sensibilitate strica? 🙂
Depinde cu ce o compari cand spui prea multa. Tu simti ca strica?
La poezii e clar ca e binevenita, dar in rest trairile sunt mai intense… si cele pozitive dar mai ales cele negative… si poate ca aici strica putin. Doar putin.
Daca stii sa o gestionezi, dupa parerea mea este ok atat cat este.
Iar la poezie – clar ca nu strica, ci din contra, da o nota de originalitate.
Asa este, daca e sub control totul e ok. Multumesc mult de comentarii.
Nu ai pentru ce! A fost placerea mea.