Trece sau nu?

Poţi scoate pe cineva din sufletul tău doar pentru că ţi-ai propus asta? Bun, considerăm că decizia este luată motivat şi chiar e necesară această operaţiune pentru buna ta funcţionare pe toate planurile. Dar se poate? Poţi zice gata, nu vreau să mai simt nimic, nu vreau să mă mai gândesc, nu vreau să mai sper…? Şi chiar să şi reuşeşti asta? Nu ştiu, nu cred… Nu cred că merită nici măcar să încerci. Pentru că tentativa în sine e probabil şi posibil să producă daune mai mari sufletului tău decât însăşi suferinţa provocată de cel pe care vrei să-l repudiezi. Să ne gândim practic la procedura respectivă. Ce presupune smulgerea cu forţa a unui lucru lipit cu multe straturi de superglu de cele mai întortocheate unghere ale unui alt lucru. Chiar dacă desprinderea nu reuşeşte e clar că fostele zone lipite vor rămâne traumatizate, iar dacă totuşi separaţia e un succes, în urmă va fi clar un dezastru. Obiectul bază de lipire va fi distrus aproape în întregime, şi aproape imposibil de reconstituit din resturile rămase. Aşa e şi cu sufletul. Vai de el ce rămâne în urma unei astfel de tentative. Sfâşiat, distrus, rupt în mii de bucăţi, dar…. poate ….. cu şanse de refacere în timp. Sau nu.

Totuşi, poate ar mai fi o soluţie, mai blândă, dar mai îndelungată. Ca tratamentele naturiste …. fac bine fără să traumatizeze, dar… durează muuult şi bine până obţii un rezultat. Să aştepţi pur şi simplu să treacă. Orice pe lumea asta are un început şi un sfârşit. Şi păcătoasa de iubire trebuie să se termine odată şi odată. Mai intervine şi uitarea, mai găseşti ceva paleative.. şi, poate, poate. Sau nu. Din propria mea experienţă e mai degraba valabil „sau nu”.

Mai este un aspect de luat în considerare. De cele mai multe ori suferim din cauza iubirii neîmpărtăşite. Ar fi atât de simplu ca, intenţionat, să ni se servească iubire pe pâine, dimineaţa, la prânz şi seara, multă iubire, mai dulce ca mierea, numai iubire, nimic altceva. Şi garantez că după maxim o lună îţi iei lumea în cap. Te lipseşti de toate numai să scapi, să mai guşti şi ceva sărat din când în când măcar, acru e deja parfum, numai dulce să nu mai vezi în faţa ochilor. Cu alte cuvinte te lecuieşti usor şi fără traume. Şi respectivul poate chiar apoi să pozeze în victimă :-). Pornind de la ideea că asta e firea umană, să vrea întotdeauna exact ceea ce nu are, totul devine foarte simplu. Suntem cu toţii doar nişte copii, ne dorim cu disperare jucăria la care nu avem acces  şi a noastră nu are nici o valoare. Asta este noua mea definiţie a iubirii. Şi vă rog, nu aruncaţi cu pietre. Sau aruncaţi, dar nu în mine. Eu doar constat :-).