Albe condeie pictează un nor

Pe cerul tristeţii trezit de-al meu dor

Cerne cenuşa viselor grea

Zăpada alege să cadă doar ea.

Fărâme pierdute de suflet se-aleg

Rămân nedorite şi triste se şterg

De praful uitării căzut eşafod

Pe inimi nebune plecate-n exod.

Bucăţi de surăsuri sunt alese acum

Lăsate să piară sunt făcute scrum

Pe rugul uitării sacrificiu suprem

Iubirea e lăsată la a urii cherem.