Povestea fulgilor de nea

tumblr_lvqjn2pobx1qa28jzo1_500[1]

Ninge feeric. Ninge fantastic. Ninge aproape înfricoşător, interminabil, cu nişte fulgi imenşi, care plutesc într-un ritm ameţitor, ca un dans doar de ei ştiut. Aş ieşi afară să zburd cu ei peste lume, să mă las plutind alene, să mă prind în dansul lor. Chiar fac asta şi mă văd cu ochii minţii încercând să învăţ de la ei ritmul nebunesc, dar ei mă resping, nu sunt una de-a lor, măcar de aş fi blondă… mi-am luat o geacă albă dar de sub căciula de blană cu urechi lungi, tot albă, mai scapă câte un zuluf negru care mă dă de gol. Şi ei sunt atenţi. Nu se lasă păcăliţi. Şi imediat ce simt că le-am învăţat unul din paşi se opresc brusc, rămân o clipă în nemişcare apoi schimbă direcţia şi se amuză teribil să mă prindă cu un picior în aer, neînţelegând ce s-a întâmplat. Şi atunci trimit o pală obraznică de vânt să sufle înspre mine, iar eu, aflată deja în echilibru precar să cad în zăpada înaltă. Şi uite că zăpada mă iubeşte, mă primeşte adânc în sufletul ei, îmi păstrează urma corpului căzut, mă cuprinde, mă îmbrăţişează cu toată dragostea ei. Fulgii văd asta, de acolo de sus, şi se pun pe aşternut, unde credeţi, exact pe forma din zăpadă a trupului meu şi o acoperă hotărât, făcând-o foarte repede invizibilă. Sunt geloşi, clar. Sau trişti. Pentru că ştiu că odată deveniţi zăpadă, dansul s-a terminat, şi că pasul următor e transformarea. Dar şi atunci eu voi fi alături de ei, îi voi prinde în palmele mele, vom plânge împreună, ei devenind lacrimă, voi deveni şi eu, şi vom fi…. în sfârşit …. la fel.

10 thoughts on “Povestea fulgilor de nea

  1. Frumoasă povestea ta! Mi-ai amintit de copilărie, când priveam pe fereastră cum ninge şi nu mai mă săturam să admir “alergarea” jucăuşă a fulgilor de nea… De mult n-am mai avut acea tihnă de a privi, clipe la rând, jocul fulgilor…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *