Duzina de cuvinte… Unde sunt

Unde sunt eu? Cu certitudine, e greu de răspuns la o asemenea întrebare. Pentru că eu nu sunt cu toată fiinţa mea,premonitii02[1] în nici un loc în care ajung, stau, muncesc, trăiesc… nicăieri de fapt. Zilele sunt prinsă între o mulţime de probleme care stau mereu la rând pentru a fi rezolvate, între diverse întâlniri, între clipe preţioase sau mult prea banale, mai mereu cu mintea în altă parte, neconcentrată, cu dorinţe care dau navală în cel mai nepotrivit moment. Nopţile îmi sunt pline de vise. Dar nici în ele nu mă regăsesc în întregime. Ci doar părţi din mine. Mici fragmente ies la iveală prin imagini, sunete, senzaţii, plăcute sau nu, unele care ma marchează puternic pentru o zi sau doua, uneori efectul fiind de mult mai lungă durată, chiar pentru toată viaţa, altele trecând pur şi simplu neobservate.

Spaţiul e doar o extensie a minţii noastre. La fel şi timpul. Ambele există, pentru că noi le dăm valoare, cu gândurile noastre, cu interpretările noastre, cu modul cum recţionăm la ieri şi la acolo, la azi şi la aici, la mâine şi la … unde oare? Balanţa înclină, din păcate, de cele mai multe ori, spre ieri, şi spre acolo. Şi de prea puţine ori spre acum şi aici. Facem mereu un troc cu mintea noastră. Îi spunem frecvent, lasă că de fericirea mea prezentă o să mă ocup mâine, azi o să mă mai gândesc un pic la iubirea pe care tocmai am pierdut-o, la insatisfacţiii trecute sau prezente şi o să sufăr încă puţin. De ce? Pentru că e mult mai simplu să mă las cuprins de suferinţa, o fac fără nici un efort, e chiar simplu şi banal, decât să fac ceva să-mi îmbunătăţesc viaţa, asta chiar necesită efort, muncă, determinare, motivaţie. Nivelul sau mai degrabă durata suferinţei cred că este un indicator clar al nivelului de lene dintr-o persoană. Poate e o afirmaţie puţin forţată. Dar nu şi neadevărată.

Şi ca să revin la întrebarea din titlu (m-a luat valul şi am uitat despre ce începusem să scriu), poate că încep să mă regăsesc pe mine însumi atunci când scriu. Comunicarea în scris sau la o discuţie cu un prieten, mă ancorează  cel mai bine în timp şi spaţiu, mă eliberează de o parte din gânduri şi trăiri, mă încarcă cu omenie şi afecţiune.

Unde sunt eu? Nu unde aş vrea să fiu, oricum.

Duzina propusa de psi.