Duzina de cuvinte… Unde sunt

Unde sunt eu? Cu certitudine, e greu de răspuns la o asemenea întrebare. Pentru că eu nu sunt cu toată fiinţa mea,premonitii02[1] în nici un loc în care ajung, stau, muncesc, trăiesc… nicăieri de fapt. Zilele sunt prinsă între o mulţime de probleme care stau mereu la rând pentru a fi rezolvate, între diverse întâlniri, între clipe preţioase sau mult prea banale, mai mereu cu mintea în altă parte, neconcentrată, cu dorinţe care dau navală în cel mai nepotrivit moment. Nopţile îmi sunt pline de vise. Dar nici în ele nu mă regăsesc în întregime. Ci doar părţi din mine. Mici fragmente ies la iveală prin imagini, sunete, senzaţii, plăcute sau nu, unele care ma marchează puternic pentru o zi sau doua, uneori efectul fiind de mult mai lungă durată, chiar pentru toată viaţa, altele trecând pur şi simplu neobservate.

Spaţiul e doar o extensie a minţii noastre. La fel şi timpul. Ambele există, pentru că noi le dăm valoare, cu gândurile noastre, cu interpretările noastre, cu modul cum recţionăm la ieri şi la acolo, la azi şi la aici, la mâine şi la … unde oare? Balanţa înclină, din păcate, de cele mai multe ori, spre ieri, şi spre acolo. Şi de prea puţine ori spre acum şi aici. Facem mereu un troc cu mintea noastră. Îi spunem frecvent, lasă că de fericirea mea prezentă o să mă ocup mâine, azi o să mă mai gândesc un pic la iubirea pe care tocmai am pierdut-o, la insatisfacţiii trecute sau prezente şi o să sufăr încă puţin. De ce? Pentru că e mult mai simplu să mă las cuprins de suferinţa, o fac fără nici un efort, e chiar simplu şi banal, decât să fac ceva să-mi îmbunătăţesc viaţa, asta chiar necesită efort, muncă, determinare, motivaţie. Nivelul sau mai degrabă durata suferinţei cred că este un indicator clar al nivelului de lene dintr-o persoană. Poate e o afirmaţie puţin forţată. Dar nu şi neadevărată.

Şi ca să revin la întrebarea din titlu (m-a luat valul şi am uitat despre ce începusem să scriu), poate că încep să mă regăsesc pe mine însumi atunci când scriu. Comunicarea în scris sau la o discuţie cu un prieten, mă ancorează  cel mai bine în timp şi spaţiu, mă eliberează de o parte din gânduri şi trăiri, mă încarcă cu omenie şi afecţiune.

Unde sunt eu? Nu unde aş vrea să fiu, oricum.

Duzina propusa de psi.

37 thoughts on “Duzina de cuvinte… Unde sunt

  1. Nu-mi mai amintesc de când nu mi-am mai permis să fiu doar eu cu mine.N-am timp sau n-am starea necesară ? Nu știu și cred că nici nu vreau să aflu.
    Mi-a plăcut mult.

  2. Pingback: psi-duzină – fără titlu « Tiberiuorasanu's Blog

  3. Iar eşti tristă? Hai să te înveselesc puţin:
    ¸¸.☆¨¯`♥´¸¸.●♥ Ƹ̵̡Ӝ̵̨̄Ʒჱܓ♥ ჱܓ
    ps. ştii cum se face? Se fură de la zînă cu copy paste; să nu mă pîrăşti că mă transformă într-un broscoi urît, da? 🙂

  4. Pingback: Filă de jurnal (cu 12 cuvinte impuse) | VERONICISME

  5. Ai dreptate: ne neglijăm, cu toţii (sau foarte mulţi dintre noi), şi apoi ne plângem de lucruri pe care le-am putea rezolva singuri dacă ne-am acorda nouă înşine ceva mai multă atenţie!

  6. Pingback: Duzina de cuvinte: Fericire în amintiri | Raftul cu gânduri

  7. Pingback: Încă o duzină plagiată | Cioburi de chihlimbar

  8. Ma regasesc in meditatia asta a ta atat de bine scrisa!
    Da, “balanţa înclină, din păcate, de cele mai multe ori, spre ieri, şi spre acolo. Şi de prea puţine ori spre acum şi aici” si chiar cred si eu ca ne este mai usor sa suferim decat sa ne bucuram si asta nu cred ca vine din lene, cum spui tu, ci din pacatoasa noasta fire niciodata multumita cu ce ii rezerva prezentul! Astfel se face ca nu reusim decat fie sa ne pierdem in amintiri fie sa ne suparam pentru ca viitorul nu se prea vede bine!
    Mi-a placut!

    • Da, stiu ca fraza cu lenea a fost un pic fortata, am si zis asta, dar eu… chiar cred in ea :-). E greu sa fii fericit, trebuie sa muncesti pentru asta, e mai usor sa te lasi dus de sentimente de tristete referitoare la trecut sau la viitorul incert, asa cum spui, care par a te coplesi…

      • Stii, o data, in vremurile mele de glorie, cineva mi-a pus o intrebare in spatele careia se simtea naduf:
        “de ce tu si nu eu?” adica de ce eu sa fiu fericita si nu ea…
        Imi amintesc ca am ezitat sa raspund doar pentru ca doream chiar sa ii dau “secretul”. Si i-am spus: ” nu te uita la fericirea mea ci la ce fac eu pentru ea!”
        Fericirea se merita si asa e, trebuie sa faci ceva caci nu pica din cer!
        Muncind pentru fericire ea te va gasi! Sunt perfect de acord!
        Vin insa si vremuri grele cand nu mai ai putere sa faci altceva decat sa cauti trecutul si amintirile lui, si asta cu conditia ca acolo, in trecut, sa fi fost fericire!
        Eu imi caut prietenii din vremea cand eram… altfel, cand traiam cu adevarat! Ei ma ajuta sa nu cumva sa cred ca a fost doar vis!…..
        Seara buna! Eu ma regalez cu un concert minunat cu muzica unui mare cant-autor francez, Jean Jeack Goldman 🙂

  9. Ai tu perioadele tale de tacere, dar si cand spui!..Probabil ai fost putin furioasa cand ai scris sau ai avut o saptamana grea,dar vreau sa-ti aduc aminte ca suferinta este o “boala” a celor care sunt cu adevarat fiinte umane.
    Deosebit de frumos ai scris si-ti multumesc pt.balsamul picurat pe o rana veche
    Seara frumoasa Dor!

  10. De multe ori mă urc pe nori, în goană
    Să uit de tot, de toate și nimic,
    Probabil totul este doar o toană
    Dar, fără ea aş fi un suflet mic.

    Te-mbrăţișez cu drag din depărtare!
    Mă bucur să te am printre amici!
    Pe suflet îți aștern o sărutare,
    Cu drag, voi reveni oricând pe-aici.

    • Multumesc draga mea, cat de frumos ai scris. Si eu ma bucur mult sa te am printre prieteni si cititori, eu oricum te citesc de mult 🙂 O duminica minunata iti doresc.

  11. Pingback: Închipuiri « Almanahe

  12. dor: suntem suma gândurilor noastre.alege-le pe cele pozitive… 😉 nimeni nu te va ajuta, dar toţi s-ar mira de un zâmbet nou, născut din ele şi de o privire către astăzi, acum…

  13. Dorule, să fii nemulţumită de “locul” unde eşti tu acum, e cel mai uşor lucru. Mai bine îmblânzeşte-l, sau faceţi un troc. Tu adaugă-i romantismul din scrierea-ţi, el îţi va dărui asprimea lui şi poate că împreună veţi naşte, aşa cum zicea şi psi©, un zâmbet nou. 🙂

  14. Pingback: Duzina de cuvinte – Arborele de cauciuc | Angela Irimia

  15. Pingback: Duzina de cuvinte-Neuronterapie « Cățărătorii

  16. E greu sa invatam sa acceptam locurile in care suntem si nu cele in care ne-am dori sa fim. Cateodata inima ne intinde curse, mici capcane si noi cadem in ele, fericiti si multumiti.
    Trebuie sa fie ceva frumos si la locul in care esti acum!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *